DISTRIBUIȚI

Departamentul american de Justiţie a inculpat joi un cetăţean haitiano-chilian de complicitate la crimă pentru presupusul său rol în asasinarea în iulie a preşedintelui haitian Jovenel Moise, notează AFP, potrivit agerpres.

Capetele de acuzare împotriva lui Rodolphe Jaar, 49 de ani, au fost dezvăluite într-un tribunal din Miami, Florida, după arestarea la 7 ianuarie în Republica Dominicană şi extrădarea sa, luni, în Statele Unite.


Citeşte şi: Marea Britanie intenționează să renunțe la legea de autoizolare COVID-19 – Black News

Potrivit unui document adăugat la dosar de FBI, Rodolphe Jaar a recunoscut într-un interviu din decembrie că a furnizat arme şi muniţii grupului de columbieni acuzaţi de comiterea crimei.

La 7 iulie 2021, un comando a pătruns în reşedinţa privată a preşedintelui haitian Jovenel Moise din Port-au-Prince şi l-a împuşcat cu 12 focuri de armă.

Asasinarea lui ar fi fost organizată de un grup de cetăţeni haitiano-americani locuind în Haiti, care ar fi recrutat comandoul columbian.

Documentul FBI afirmă că mai mulţi columbieni suspectaţi au locuit în reşedinţa „controlată” de Rodolphe Jaar şi că acesta din urmă ar fi participat la o întâlnire cu unul dintre principalii organizatori ai complotului.

Dreptul american se aplică în acest caz deoarece planul a fost parţial organizat pe teritoriul american, în Florida, de cetăţeni americani de origine haitiană.

Documentul FBI mai subliniază că complotul a avut ca scop iniţial pur şi simplu răpirea şi reţinerea lui Jovenel Moise, dar, cu mai puţin de două săptămâni înaintea faptelor, s-a decis asasinarea lui.

Rodolphe Jaar riscă o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pentru complicitate la crimă sau răpire în afara Statelor Unite şi pentru asistenţă materială care a dus la moarte.

Rodolphe Jaar este a doua persoană arestată şi pusă sub acuzare în Statele Unite pentru moartea lui Jovenel Moise, după militarul columbian în retragere Mario Palacios care a fost acuzat pe 4 ianuarie la Miami pentru presupusa sa implicare în asasinat.

Citeşte şi: Patru belaruşi sunt INCULPAŢI la New York în cazul avionului deturnat – Black News

Mario Palacios şi Rodolphe Jaar ar fi acceptat amândoi să fie transferaţi în Statele Unite după arestarea lor în străinătate, în loc să se confrunte cu proceduri oficiale de extrădare.

Finanţatorii şi mobilul exact al asasinatului rămân deocamdată necunoscute publicului larg.

Departamentul de Justiţie al SUA se referă la un personaj-cheie, un cetăţean americano-haitian, aşa-zisul „co-conspiratorul numărul 1”.