DISTRIBUIȚI
Twitter

Un incendiu de vegetaţie care a izbucnit miercuri seară într-un canion din comitatul Orange din statul american California, s-a răspândit rapid pe dealurile din împrejurimi, înteţit de vânturile Santa Ana şi de vegetaţia uscată, relatează vineri DPA, potrivit agerpres.

Suprafaţa afectată de incendiul Bond s-a extins de aproape patru ori în doar câteva ore, ajungând până joi după-amiază la circa 7.200 de acri.


Citește și: Greg Meeks este primul preşedinte de culoare al Comisiei de politică externă din Camera Reprezentanţilor

Aproximativ 25.000 de locuitori au fost vizaţi de un ordin de evacuare obligatorie, în zonele Silverado Canyon, Modjeska Canyon, Williams Canyon, Black Star Canyon şi Baker Canyon, dar şi în regiuni din Portola Hills şi Foothill Ranch, a anunţat departamentul şerifului din comitatul Orange.

Doi pompieri au fost răniţi în timpul luptei cu flăcările şi au fost transportaţi la spital.

Incendiul este în continuare activ, pompierii nereuşind până joi seară să limiteze extinderea focarului.

Potrivit autorităţilor, mai multe structuri ar fi fost afectate de flăcări. „Suntem în curs de verificare a numărului lor şi a daunelor”, a scris pe Twitter Autoritatea de pompieri din comitatul Orange.

Au fost emise atenţionări de evacuare voluntară pentru regiunile cuprinse între Trabuco Canyon şi nordul Tustin.

Din cauza pandemiei de COVID-19, autorităţile au transmis că nu este disponibil niciun adăpost pentru persoanele evacuate, îndemnând persoanele afectate „să caute adăpost la familie/prieteni sau la hotel”.

Un reprezentant al Autorităţii de pompieri din comitatul Orange, căpitan Thanh Nguyen, a declarat că eforturile echipajelor de intervenţie sunt zădărnicite de terenul abrupt, vegetaţia uscată şi condiţiile meteorologice periculoase, ce pot contribui la extinderea incendiului. „Marea provocare pe care o avem aici nu este doar topografia, conturul dealurilor, ci vântul”, a spus Nguyen. „Pe lângă acest lucru, vântul bate cu umiditate relativ redusă. Un nivel scăzut (de umiditate) face ca toţi aceşti combustibili să devină susceptibili la aprindere”, a explicat el.

Citește și: Adolf Hitler a fost ales consilier muncipial în Namibia

Vântul a provocat în ultimele zile cel puţin alte trei incendii de vegetaţie în sudul Californiei. În comitatul San Diego, un incendiu care a izbucnit miercuri seara într-o zonă de teren neamenajat la sud-est de El Cajon a distrus cel puţin o locuinţă, iar alte şase au fost avariate. Au fost dispuse evacuări, însă pompierii au reuşit să controleze acest focar. În comitatul Riverside, două incendii de vegetaţie ardeau în continuare joi după-amiază. Unul dintre acestea a condus la evacuarea locuitorilor din comunitatea Nuevo.

Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a anunţat o „situaţie deosebit de periculoasă”, ceea ce a determinat compania de electricitate Southern California Edison (SCE) să sisteze temporar distribuţia curentului electric, miercuri seară. Peste 50.000 de gospodării din comitatele Orange, Los Angeles şi Riverside nu aveau curent electric joi după-amiază. Alţi aproape 250.000 de clienţi riscă să rămână fără electricitate în perioada următoare ca urmare a sistării din motive de siguranţă a distribuţiei curentului electric, potrivit purtătorului de cuvânt al SCE, Ron Gales.