DISTRIBUIȚI
AP

Bărbaţi neidentificaţi l-au împuşcat mortal în sud-vestul Iranului pe un comandant al miliţiei Basij, fost aliat al generalului Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds a Gardienilor Revoluţiei ucis într-un atac american cu dronă la Bagdad, a relatat miercuri agenţia oficială iraniană IRNA, preluată de Reuters, scrie agerpres.

Miliţia Basij se află sub comanda Gardienilor Revoluţiei, puternica armată ideologică a Republicii Islamice.


Citește și : Trump îi cere Gretei Thunberg să se concentreze pe poluarea altor state, nu pe cea a Americii

Potrivit agenţei IRNA, Abdolhossein Mojaddami, un comandant al Basij din oraşul Darkhovin, provincia sud-vestică Khuzestan, a fost împuşcat mortal marţi, în faţa casei sale, de doi bărbaţi aflaţi pe o motocicletă.

IRNA, care afirmă că atacul nu a fost revendicat, îl descrie pe Mojaddami ca pe unul dintre ‘apărătorii locurilor sfinte’, termen folosit pentru membrii forţelor de securitate care au luptat în conflictele recente din Irak sau Siria.

Sâmbătă, SUA au anunţat că au impus sancţiuni împotriva unui general al Gardienilor Revoluţiei din Khuzestan care comanda unităţi acuzate de Washington de omorârea unor protestatari antiguvernamentali în noiembrie, Departamentul de Stat indicând un total de 148 de victime.

Autorităţile de la Teheran au contestat această cifră, declarând că forţele de securitate s-au confruntat cu ‘răzvrătiţi’ ce constituiau o ameninţare pentru securitatea uzinelor petrochimice şi a unei rute energetice extrem de importante.

Citește și : Şeful Statului Major francez vorbeşte despre asasinarea lui Soleimani: ‘Nu a fost o idee bună!’

Protestele au fost declanşate de creşterea preţului la benzină, dar demonstranţii şi-au extins rapid revendicările la libertăţi politice şi în alte domenii.

Tulburările au provocat cea mai sângeroasă represiune împotriva unor demonstranţi în cei 40 de ani ai Republicii Islamice, care a acuzat duşmani externi pentru creşterea tensiunilor.