DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Epidemia cu noul coronavirus s-a soldat duminică un al patrulea mort, un bărbat de 53 de ani, victima cu vârsta cea mai redusă în Grecia, unde autorităţile înăspresc în fiecare zi măsurile pentru a limita propagarea sa, relatează AFP, scrie agerpres.

Bărbatul, care era înstr-o stare critică la terapie intensivă, a murit duminică dimineaţă, a anunţat directorul spitalului AHEPA, Panagiotis Panteliadis, potrivit agenţiei Athens News Agency. El lucra într-un laborator medical în oraşul Kozani.


Citește și : OMS: Pandemia COVID-19 este una care poate fi controlată

Sâmbătă, un bărbat de 67 de ani a murit pe insula Zakynthos şi un altul de 90 de ani în oraşul Ptolemaida.

Primul deces provocat de epidemia de Covid-19 a fost cel al unui bărbat de 66 de ani, joi, la Patras.

Toţi sufereau de probleme de sănătate înainte de a fi contaminaţi cu Covid-19.

Autorităţile au anunţat că au înregistrat 38 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus, ridicând numărul total la 228.

Însă autorităţile sanitare au anunţat sâmbătă noi criterii pentru a determina cine va fi testat cu coronavirus în spitalele publice. Astfel, potrivit Ministerului Sănătăţii, vor fi testate numai pacienţii care prezintă simptome de pneumonie şi care fac parte din populaţiile vulnerabile, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Grecia a luat numeroase măsuri pentru a opri răspândirea pademiei, suspendând zborurile din şi spre Italia şi închizând plajele.

Supermarketurile, farmaciile, dispensarele şi cabinetele medicale şi anumite magazine vor rămâne deschise.

Duminică au fost anunţate măsuri prin care li se cere de luni supermaketurilor să controleze densitatea populaţiei în magazinele lor, autorizând prezenţa unei singure persoane la fiecare 10 mp.

Guvernul a dispus succesiv în cursul săptămânii închiderea creşelor, şcolilor şi universităţilor marţi, apoi a tribunalelor, cinematografelor, teatrelor şi sălilor de sport de joi şi apoi a cafenelelor, restaurantelor, siturilor arheologice şi anumitor magazine de vineri.

Citește și : ‘Trebuie să fim pregătiţi pentru al doilea val al epidemiei’, avertizează un expert american

Ştafeta flăcării olimpice pentru Tokyo 2020 a fost oprită vineri în Grecia, pentru că o mulţime prea mare s-a adunat pe traseu, cu riscul de contaminare cu coronavirus. Flacăra a fost aprinsă joi în situl antic Olympia, departe de spectatori.

„Dificultăţile sunt înaintea noastră. Trebuie să prevenim oamenii că luna care vine va fi foarte dificilă”, a avertizat prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis într-un interviu apărut duminică în Proto Thema.