DISTRIBUIȚI
The Washington Institute

Ministrul saudit de externe Faisal bin Farhan a afirmat că un acord de normalizare cu Israelul ar fi „extrem de benefic” pentru Orientul Mijlociu, dar că acesta depinde de progresul procesului de pace israeliano-palestinian, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.

În baza aşa-numitor „Acorduri Abraham” (Abraham Accords), patru ţări arabe – Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrein, Maroc şi Sudan – au acceptat în 2020 să-şi normalizeze relaţiile diplomatice cu Israelul.


Citește și : Rusia AMENDEAZĂ Twitter pentru o postare pro-Navalnîi

Statul israelian îşi exprimase cu regularitate anterior încrederea că Arabia Saudită le va urma exemplul.

„Cred că normalizarea statutului Israelului în cadrul regiunii ar avea un impact formidabil” pentru zonă, a declarat prinţul bin Farhan într-un interviu acordat joi canalului de televiziune american CNN.

„Aceasta ar fi extrem de benefic atât din punct de vedere economic, social, cât şi din punct de vedere al securităţii”, a adăugat el.

Dar, a subliniat ministrul saudit de externe, orice acord cu Arabia Saudită „depinde foarte mult de progresul procesului de pace” israeliano-palestinian. Acesta din urmă se află în impas.

Puternicul regat saudit, bogat în resurse petroliere, îşi reiterează cu regularitate poziţia potrivit căreia va avea relaţii oficiale cu Israelul atunci când se va ajunge la un acord pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian.

Cu toate acestea, o profunda neîncredere comună faţă de Iran a contribuit în ultimii ani la o apropiere a Israelului de ţările din Golf, inclusiv Arabia Saudită.

Citește și : Vinerea Sfântă la Vatican: Patimile Domnului şi procesiunea Drumul Crucii

Potrivit unor surse israeliene, premierul Benjamin Netanyahu s-ar fi deplasat în secret la sfârşitul lunii noiembrie în Arabia Saudită cu scopul de a discuta o posibilă normalizare cu şeful diplomaţiei americane de la acea vreme Mike Pompeo şi cu prinţul moştenitor saudit Mohammed ben Salmane.

Riadul a dezminţit însă că o astfel de întâlnire ar fi avut loc, notează AFP.