DISTRIBUIȚI

Procesorul de carne danez Danish Crown a anunţat joi că 120 dintre angajaţii săi de la un abator au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus, relatează dpa, scrie agerpres.

În weekend, compania a raportat 62 de cazuri în rândul angajaţilor săi din abatorul de la Ringsted, localitate aflată la 60 km sud-vest de capitala Copenhaga.


Citește și : Emmanuel Macron a fost întâmpinat ca un salvator în Beirutul care arată acum ca după război

În cadrul eforturilor de a limita propagarea epidemiei, compania şi autorităţile au convenit ca toţi cei aproximativ 900 de angajaţi să fie testaţi de două ori pe săptămână.

Un centru mobil de testare a fost instalat lângă abator.

Rezultatele a peste 600 de teste efectuate joi sunt aşteptate în cursul weekendului.

Procesatorul Danish Crown a fost informat despre primul caz de coronavirus în rândul angajaţilor săi la sfârşitul lui iulie.

Citește și : Israelul vrea cu tot dinadinsul să ajute Libanul! Manevra la care nu se aştepta nimeni

În jur de 35.000 de porci sunt de obicei sacrificaţi în abatorul companiei daneze în fiecare săptămână, dar acum numărul a scăzut semnificativ.

La procesatorul german de carne Toennies a existat o pauză de aproape patru săptămâni în activitatea abatorului din landul Renania de Nord-Westfalia după depistarea unui focar de COVID-19. Producţia a putut fi reluată din nou la jumătatea lunii iulie.