DISTRIBUIȚI
AP

Cancelarul german Angela Merkel a făcut vineri apel la apărarea valorilor „democratice” şi „creştine” în faţa înmulţirii tendinţelor naţionaliste şi populiste în lume, în ultimul său discurs ca preşedinte al partidului său conservator, Uniunea Creştin Democrată (CDU), relatează AFP, potrivit agerpres.

„În aceste momente dificile, nu trebuie să ne uităm valorile creştin-democrate”, a spus cancelarul la un congres al CDU la Hamburg, unde 1.001 delegaţi trebuie să îi desemneze înlocuitorul după 18 ani petrecuţi în fruntea partidului.


Citeşte şi: Sediul CNN din New York a fost evacuat

Ea a enumerat printre marile reuşite ale CDU în perioada mandatului său bugetul echilibrat al Germaniei, eliminarea serviciului militar şi gestionarea crizei refugiaţilor, potrivit DPA.

La finalul discursului, Angela Merkel a fost ovaţionată în picioare timp de nouă minute de către participanţii la congres.

Citeşte şi: Conservatorii germani îşi aleg un nou lider în locul Angelei Merkel

Sutele de delegaţi adunaţi la Hamburg au afişat bannere pe care se putea citi ‘Danke Chefin’ (‘Mulţumim, şefa’).

„Mai avem multe de făcut”, a spus Merkel în încheiere, chiar înainte de a coborî de pe scenă.