DISTRIBUIȚI

Ultima audiere în procesul împotriva a 12 separatişti catalani judecaţi pentru tentativa de secesiune din octombrie 2017 a fost fixată pentru 11 iunie, a anunţat marţi Curtea Supremă a Spaniei, informează AFP, potrivit agerpres.

Tribunalul a fixat pentru 10 şi 11 iunie pledoariile apărării şi declaraţiile acuzaţilor, ultimele etape din acest proces-fluviu ale cărui audieri, începute la 12 februarie, vor dura patru luni.


Citește și : Statele Unite boicotează Conferinţa pentru Dezarmare a ONU de la Geneva prezidată de Venezuela

Verdictul este aşteptat la toamnă, cel mai probabil în octombrie, potrivit mass-media.

Curtea Supremă a Spaniei îi judecă pe cei 12 separatişti catalani pentru organizarea, în octombrie 2017, a unui referendum ilegal asupra independenţei Cataloniei şi proclamarea pe această bază a independenţei regiunii.

Fostul vicepreşedinte al regiunii, Oriol Junqueras, principalul acuzat aflat în detenţie provizorie de un an şi jumătate, riscă până la 25 de ani de închisoare. Alţi opt separatişti acuzaţi în acest proces, foarte sensibil politic, se află în detenţie provizorie.

Pentru secesioniştii catalani, aceştia sunt „prizonieri politici”, ceea ce justiţia şi guvernul spaniol resping categoric.

Patru dintre ei au fost aleşi deputaţi în urma legislativelor din aprilie. Ei au depus jurământul săptămâa trecută, înainte de a fi suspendaţi vineri de biroul Parlamentului. Un altul a fost ales senator, însă nu a fost deocamdată suspendat.

Citește și : Tot mai multe şcoli din Afganistan au devenit ţintele atacurilor teroriste

Fostul preşedinte al regiunii, Carles Puigdemont, a fugit în Belgia, unde se sustrage urmăririlor din partea justiţiei spaniole pentru rolul său în această tentativă de secesiune.