DISTRIBUIȚI

Uniunea Europeană va trimite o misiune civilă în Armenia, de-a lungul graniţei cu Azerbaidjanul, pentru a construi încrederea între cele două ţări şi pentru a contribui la demarcarea frontierei, au anunţat părţile interesate vineri după o întâlnire cvadripartită cu Franţa la Praga, transmite AFP, potrivit agerpres.

„Misiunea va începe în octombrie pentru o durată maximă de două luni. Scopul acestei misiuni este de a stabili încrederea şi, prin rapoartele sale, de a contribui la comisiile de demarcare a frontierei”, se arată într-o declaraţie comună emisă după discuţiile dintre premierul armean Nikol Paşinian, preşedintele azer Ilham Aliyev, şeful statului francez Emmanuel Macron şi preşedintele Consiliului European Charles Michel.


Citeşte şi: Ancheta asupra fiului preşedintelui Biden dezvăluie dovezi de evaziune fiscală – Black News

„Armenia a fost de acord să faciliteze înfiinţarea (acestei) misiuni” şi „Azerbaidjanul a acceptat să coopereze cu această misiune în ceea ce o priveşte”, se arată în declaraţia comună.

Cei patru lideri s-au întâlnit timp de câteva ore, până târziu în noaptea de joi spre vineri.

Citeşte şi: Franţa intenţionează să trimită din nou Kievului tunuri Caesar – Black News

„Armenia şi Azerbaidjan şi-au confirmat ataşamentul faţă de Carta Naţiunilor Unite şi de declaraţia de la Alma Ata din 1991, prin care îşi recunosc reciproc integritatea teritorială şi suveranitatea”, subliniază declaraţia comună.”Au confirmat că va servi drept bază pentru lucrările comisiilor de delimitare a frontierei şi că următoarea reuniune a comisiilor va avea loc la Bruxelles, până la sfârşitul lunii octombrie”.

În septembrie, cel puţin 286 de persoane au fost ucise în confruntările dintre Armenia şi Azerbaidjan. Disputa vizează soarta enclavei Nagorno-Karabah şi delimitarea frontierei comune.