DISTRIBUIȚI
Heinrich-Böll-Stiftung

Uniunea Europeană va lua o decizie privind amânarea ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar după ce acordul pentru Brexit va fi dezbătut în Parlamentul de la Londra, relatează site-ul cotidianului The Guardian, potrivit mediafax.

Ambasadorii statelor membre UE au convenit că acordul de retragere trebuie trimis luni Parlamentului European.


Citește și : Hong Kong: Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene împotriva protestatarilor – VIDEO

Parlamentul European ar putea vota asupra acordului joi, cu condiția ca membrii Camerei Comunelor din Legislativul britanic să își dea acordul asupra sa până atunci.

Negociatorul Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat că procesul de ratificare se desfășoară „în mod obișnuit”.

Președintele în funcție al Consiliului European, Donald Tusk, urmează să se consulte cu liderii statelor membre și cu guvernele acestora pentru a lua o decizie privind amânarea Brexit.

Ambasadorii țărilor din Blocul comunitar nu au purtat duminică discuții cu privire la această problemă.

Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, a informat că Boris Johnson a trimis o scrisoare formală prin care solicită amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Ulterior, Boris Johnson a trimis încă două scrisori președintelui Consiliului European.

Citește și : Guvernul britanic asigură că Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie

Camera Comunelor a aprobat sâmbătă un amendament introdus de parlamentarii Oliver Letwin (independent) şi Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat. Adoptarea legislaţiei asociate Acordului Brexit va dura cel puţin câteva luni.