DISTRIBUIȚI
global.handelsblatt.com

Respectarea normelor statului de drept şi combaterea corupţiei vor fi condiţii pentru alocarea fondurilor europene, inclusiv a celor pentru relansare, afirmă Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene, agenţia Reuters notând că avertismentul este adresat mai multor ţări UE, inclusiv României, scrie mediafax.

Liderii ţărilor şi instituţiilor Uniunii Europene depun eforturi pentru aprobarea noului buget comunitar destinat perioadei 2021-2027 şi a fondului de relansare economică post-pandemie, fondurile apropiindu-se de nivelul de 2.000 de miliarde de euro. Condiţiile acordării acestor fonduri, referitoare la reformele economice şi respectarea standardelor democratice, reprezintă principalele elemente de disensiuni înaintea aprobării.


Citește și : Peste un milion de persoane din sudul Japoniei au primit ordine de evacuare, după ce ploile torenţiale au făcut 44 de victime

„Statul de drept trebuie să fie o condiţie pentru distribuirea fondurilor UE”, afirmă Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar UE pentru Valori şi Transparenţă.

Printre condiţii, oficialul UE a menţionat, potrivit agenţiei de presă Reuters, exigenţe precum un „sistem judiciar funcţional” şi mecanisme puternice de combatere a corupţiei.

„Nu aş vrea să văd blocarea alocării fondurilor, dar trebuie să avem în sistemul nostru juridic unele garanţii că, în cazul în care lucrurile într-adevăr nu merg bine într-un stat membru, atunci banii contribuabililor nu pot fi plătiţi”, a atras atenţia Věra Jourová.

Citește și : Bulgaria va înăspri controalele după înmulţirea cazurilor de coronavirus

Agenţia de presă Reuters notează că declaraţia reprezintă un avertisment adresat în principal unor ţări precum Polonia, Ungaria, România şi Bulgaria.