DISTRIBUIȚI
Stirile ProTV

Uniunea Europeană (UE) şi NATO au condamnat marţi atacul sângeros vizând petrolierul MT Mercer Street, la Marea Oman, soldat cu moartea unui român şi a unui britanic, imputat Iranului de către Statele Unite, iar Bruxellesul îndeamnă la ”evitarea oricărei acţiuni care ar prejudicia pacea şi stabilitatea în regiune”, relatează AFP, potrivit news.ro .   

”Condamnăm acest atac. Luăm notă de evaluările făcute de Statele Unite, Regatul Unit şi Israel şi îndemnăm la evitarea oricărei acţiuni care ar prejudicia pacea şi stabilitatea în regiune”, a declarat o prtătoare de cuvânt a şefului diplomaţiei europene Josep Borrell, Nabila Massrali.


Citește și :  Petrolierul Mercer Street a ancorat într-un port din Emiratele Arabe Unite

Statele Unite au ameninţat luni cu un ”răspuns colectiv” împreună cu aliaţii lor împotriva Iranului, acuzat de faptul că a planificat atacul vizând petrolierul – ţinta unor drone, potrivit Washingtonului, care deţine nave în regiune.

”Circumstanţele acestui atac este necesar săfie clarificate”, a subliniat ea.

”Această acţiune este contrară liberăţii navigaţiei şi este inacceptabilă”, a denunţat ea.

NATO a ”condamnat ferm”, la rândul său, acest atac vizând petrolierul.

”Libertatea navigaţiei este vitală tuturor aliaţilor MATO şi ea este necesar să fie apărată conform dreptului internaţional”, a subliniat un purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice.

”Aliaţii rămân îngrijoraţi de acţiunile destabilizatoare ale Iranului în regiune şi îndeamnă Teheranul să-şi respecte obligaţiile internaţionale”, a adăugat el.

Atacul de joi asupra petrolierului MT Mercer Street, operat de societatea miliardarului Eyal Ofer Zodiac Maritime, s-a soldat cu doi morţi, un britanic de la societatea de securitate Ambrey şi un membru român al echipajului, potrivit armatorului Zodiac Maritime.

Citește și : Iranul înregistrează un nou record de infectări zilnice

Autorităţile iraniene au dezminţit orice legătură cu acest atac.

”Republica islamică Iran nu va ezita să-şi protejeze securitatea şi interesele naţionale”, a avertizat luni un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Said Khatibzadeh.