DISTRIBUIȚI
El Universal

Uniunea Europeană şi Mexic au încheiat marţi negocierile pentru un nou acord comercial, la care lucrează din 2013 şi care va înlocui Acordul Global în vigoare din 2000, a anunţat Comisia Europeană printr-un comunicat, informează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Cele două părţi au convenit asupra dimensiunii exacte a deschiderii reciproce a pieţelor de achiziţii publice, precum şi un „înalt nivel” de previzibilitate şi transparenţă în procesele de achiziţii publice.


Citește și : Italia mizează pe măşti distribuite masiv şi pe o aplicaţie de telefon, după relaxarea restricţiilor

Blocul comunitar şi Mexic au rezolvat ultimul element care se afla în aşteptare în negocierea noului tratat printr-o discuţie telefonică între comisarul european pentru Comerţ, Phil Hogan, şi secretarul pentru Economie din Mexic, Graciela Marquez Colin.