DISTRIBUIȚI

Uniunea Europeană a salutat sâmbătă decizia SUA de a impune un moratoriu privind execuţiile federale, informează dpa, potrivit agerpres

„Acesta reprezintă un prim pas promiţător care sperăm să ducă la o încetare definitivă a acestei practici la nivel federal şi să deschidă calea pentru abolirea la nivel naţional a pedepsei capitale în SUA”, a declarat un purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.


Citește și : Putin aprobă noua Strategie de Securitate Naţională a Rusiei

„Uniunea Europeană se opune ferm pedepsei cu moartea în orice moment şi în orice circumstanţe”, a adăugat sursa citată.

Oficialitatea europeană a apreciat că o condamnare la moarte reprezintă o formă de pedeapsă crudă şi inumană care nu acţionează ca o descurajare şi reprezintă „o negare inacceptabilă a demnităţii şi integrităţii umane”.

Anterior, secretarul american al justiţiei, Merrick Garland, a anunţat un moratoriu temporar asupra execuţiilor la nivel federal în SUA.

Citește și : Tadjikistan decretează vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele de peste 18 ani

„Mai întâi, este nevoie să fie revizuite toate procedurile şi reglementările, pentru a ne asigura că autorităţile din sectorul justiţiei au acţionat corect, uman şi în conformitate cu Constituţia”, a anunţat Ministerul Justiţiei din SUA.