DISTRIBUIȚI

Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene pentru Pactul Ecologic European Frans Timmermans şi Înaltul Reprezentant / Vicepreşedinte Josep Borrell au salutat miercuri într-o declaraţie comună decizia preşedintelui american Joe Biden de a iniţia procedura de revenire a SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, informează Reuters, potrivit agerpres.

„Uniunea Europeană salută decizia preşedintelui Biden ca Statele Unite să adere din nou la Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Aşteptăm cu nerăbdare să avem din nou Statele Unite alături de noi în eforturile globale de combatere a crizei climatice. Criza climatică este provocarea definitorie a timpului nostru şi poate fi abordată numai unindu-ne toate forţele. Acţiunea în domeniul climei este responsabilitatea noastră globală colectivă”, potrivit declaraţiei comune publicate pe site-ul Comisiei Europene.


Citește și: Joe Biden a devenit al 46-lea președinte al SUA după ce a depus jurământul

Înalţii oficiali europeni au mai declarat că un moment crucial pentru creşterea ambiţiei globale îl va reprezenta Conferinţa ONU asupra schimbărilor climatice (COP26) de la Glasgow din noiembrie, evidenţiind faptul că vor folosi viitoarele reuniuni G7 şi G20 pentru a construi în această direcţie.

„Suntem convinşi că dacă toate ţările se vor alătura unei curse globale către zero emisii, întreaga planetă va câştiga”, se arată în încheierea declaraţiei.

Citește și: Coronavirusul MUTANT face prăpăd în Portugalia

Preşedintele american Joe Biden a semnat miercuri, la doar câteva ore după preluarea funcţiei, un ordin executiv vizând revenirea SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, conform promisiunii făcute în timpul campaniei electorale. Fostul preşedinte Trump notificase ONU asupra intenţiei SUA de a părăsi acordul în 2019, decizie care a devenit oficială în noiembrie 2020.