DISTRIBUIȚI
The New Federalist

Consiliul UE a decis luni să prelungească măsurile restrictive împotriva statului Belarus pentru o perioadă de un an, până la 28 februarie 2020, se menţionează într-un comunicat al Consiliului, scrie Agerpres.

Măsurile în chestiune includ un embargo asupra armelor şi a echipamentelor care ar putea fi utilizate pentru represiune internă, precum şi îngheţarea activelor şi interdicţii de călătorie impuse împotriva a patru persoane desemnate în legătură cu dispariţia neelucidată a doi politicieni din opoziţie, a unui om de afaceri şi a unui jurnalist, în 1999 şi în 2000.


Citește și : Macron salută decizia lui Trump de a menţine trupe americane în Siria

Consiliul a prelungit, de asemenea, derogarea de la măsurile restrictive pentru a permite exportul de echipamente de biatlon şi al unui număr limitat de puşti şi pistoale de tir sportiv de uz specific către Belarus, sub rezerva, în continuare, a autorizării prealabile de către autorităţile naţionale competente de la caz la caz.

Măsurile restrictive împotriva statului Belarus au fost introduse iniţial în 2004 ca răspuns la dispariţia celor patru persoane menţionate mai sus. Ulterior au fost adoptate măsuri restrictive suplimentare împotriva celor implicaţi în încălcarea standardelor electorale internaţionale şi a dreptului internaţional al drepturilor omului, precum şi în represiunea societăţii civile şi a opoziţiei democratice.

Citește și : Criza din Venezuela: Zeci de morţi în confruntări militare; Maduro, comparat cu Ceaușescu

Embargoul asupra armelor a fost introdus în 2011. La 15 februarie 2016, Consiliul a decis să retragă măsurile restrictive împotriva a 170 de persoane şi patru societăţi, menţinând însă embargoul asupra armelor şi sancţiunile împotriva a patru persoane.