DISTRIBUIȚI
REUTERS

Uniunea Europeană riscă o escaladare a tensiunilor cu Marea Britanie pe tema Brexitului în următoarele zile, când îşi va face publice o serie de cinci documente de poziţie „combative” cu privire la ieşirea Regatului Unit din Uniune, scrie joi The Guardian, citat de dpa, potrivit agerpres.

Unul dintre documente îndeamnă Londra să găsească soluţii în problema frontierei comune dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord – parte a Marii Britanii – astfel încât să se evite apariţia unei aşa-zise „frontiere dure” şi să fie menţinut fragilul proces de pace nord-irlandez.


Citeşte şi: Bilanţ provizoriu după trecerea uraganului Irma prin Caraibe. Cel puţin nouă morţi şi peste 30 de răniţi – FOTO/VIDEO

Guvernele britanic şi irlandez au promis să evite crearea unei „hard border” – ceea ce ar însemna în esenţă reinstalarea punctelor de control la graniţă -, dar mai mulţi politicieni din opoziţie din ambele ţări au pus la îndoială planurile în acest sens.

Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, a afirmat recent în cursul unei vizite în Irlanda că se aşteaptă ca tratativele cu privire la viitoarea graniţă să fie „extraordinare, foarte complexe şi dificile”.

Un alt document la care The Guardian a avut acces se referă la solicitarea UE ca Marea Britanie să asigure protecţie legală pentru circa 3000 de produse alimentare şi băuturi europene, între care şunca de Parma (prosciutto), brânza feta şi vinul spumant spaniol cava.

Citeşte şi: EXPLOZIE la un oficiu poştal din SUA. Cel puţin o persoană a fost rănită – FOTO

Bruxellesul mai cere Londrei, potrivit ziarului, să asigure standarde europene de protecţie a datelor pentru documentele clasificate ale Uniunii, precum şi tratament egal companiilor din UE implicate în proiecte de infrastructură cu finanţare publică începute înainte de Brexit.

„Per ansamblu, cele cinci documente reafirmă hotărârea UE de a se concentra exclusiv pe aspectele legate de divorţ, sfidând oferta ministrului britanic pentru Brexit, David Davis, de a demonstra ‘flexibilitate şi imaginaţie’ şi de a trece la aspectele legate de comerţ”, conchide The Guardian.