DISTRIBUIȚI

Uniunea Europeană a lansat un apel sâmbătă Statelor Unite să-şi reconsidere „decizia regretabilă”, anunţată cu o zi mai devreme, de a opri finanţarea Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), relatează AFP, potrivit agerpres.

UE a subliniat importanţa continuării acestui sprijin internaţional acordat UNRWA, care administrează şcoli pentru sute de copii palestinieni în teritoriile palestiniene, dar şi în Liban, Iordania şi Siria.


Citește și : Papa Francisc a lansat un apel pentru protejarea oceanelor de ivazia plasticului

„Decizia regretabilă a Statelor Unite de a nu mai lua parte la acest efort internaţional şi multilateral lasă un gol considerabil”, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAS), serviciul diplomatic al UE, într-un comunicat.

„Ne exprimăm speranţa că Statale Unite vor reconsidera această decizie”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

„Statele Unite au jucat întotdeauna şi vor continua să joace un rol esenţial în toate eforturile pentru instaurarea păcii în Orientul Mijlociu”, a continuat el.

„UE va continua să colaboreze cu Statele Unite şi ceilalţi parteneri internaţionali şi regionali pentru a realiza acest obiectiv comun”, potrivit comunicatului.

Vineri, Statele Unite au anunţat că vor înceta să mai finanţeze UNRWA, o organizaţie cu activităţi „iremediabil tendenţioase”, potrivit purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert.

Citește și : Teheranul plănuiește îmbunătățirea capacității balistice

Palestinienii şi ONU au condamnat această decizie, salutată de Israel.

UE a anunţat că va discuta cu partenerii internaţionali despre modalitatea de a asigura o asistenţă durabilă, continuă şi eficientă palestinienilor, inclusiv prin intermediul UNRWA”, înainte de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite care va avea loc în septembrie.