DISTRIBUIȚI
EUNAFOR MED

Operaţiunea Sophia, misiunea navală a Uniunii Europene în Marea Mediterană pentru contracararea traficului de fiinţe umane, ar putea fi desfiinţată, dacă nu va mai fi susţinută de Italia, au afirmat miercuri surse apropiate de Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politica externă, Federica Mogherini, transmite dpa, potrivit agerpres.

„Operaţiunea Sophia a fost şi este în continuare un exemplu excelent al politicii de apărare europene. A combătut traficul de persoane în Marea Mediterană până pe punctul de a-l eradica, a contribuit la pregătirea gărzilor de coastă libiene şi a salvat vieţi omeneşti”, au subliniat sursele.


Citește și: SUA negociază cu talibanii pacea din Afganistan

„Sophia a adus întreaga Europă în Mediterana, unde înainte Italia era singură. Dacă Italia, care conduce misiunea şi găzduieşte cartierul ei general, nu mai doreşte această misiune, suntem gata să-i punem capăt”, au adăugat acestea.

Ministrul italian de interne Matteo Salvini a reiterat mai devreme miercuri pe postul public de radio RAI opoziţia ţării sale faţă de regulile după care funcţionează operaţiunea Sophia şi în baza cărora migranţii recuperaţi de pe mare sunt trimişi în Italia şi nu în alte ţări al UE. „Ori se schimbă regulile, ori această misiune încetează”, a spus Salvini.

Marţi, Germania a anunţat că îşi suspendă participarea la operaţiunea Sophia, decizie motivată, potrivit informaţiilor obţinute de dpa, de faptul că guvernul italian nu mai este dispus să preia migranţi salvaţi.

Citește și: Răpire misterioasă a unei octogenare în Austria

Operaţiunea Sophia a fost lansată în 2015, având drept sarcină prinderea traficanţilor de migranţi şi distrugerea modelului lor de afacere, dar şi instruirea gărzii de coastă libiene şi impunerea unui embargo asupra achiziţiilor de arme statului african măcinat de conflicte. Mandatul misiunii a fost reînnoit în decembrie pentru trei luni şi urmează să se încheie la sfârşitul lui martie. Conform paginii de internet a misiunii, ea dispune de trei nave, oferite de Italia, Spania şi Germania, şi cinci aeronave oferite de Polonia, Spania, Olanda şi Italia.