DISTRIBUIȚI
Delfi

Tranzitul comercial rusesc prin Lituania către enclava rusă Kaliningrad ar putea reveni la normal în decursul lunii iulie, dacă oficialii europeni vor ajunge la un compromis cu Lituania pentru ca aceasta să ridice blocada parţială care a amplificat tensiunile deja existente cu Rusia, au declarat miercuri agenţiei Reuters două surse implicate în această chestiune, potrivit agerpres

În virtutea sancţiunilor pe care UE le-a impus Rusiei după agresiunea acesteia împotriva Ucrainei, începând din 17 iunie Lituania a blocat parţial tranzitul de mărfuri către enclava rusă Kaliningrad.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Rusia a ameninţat cu represalii dacă Lituania nu elimină ”blocada” pe care, conform Moscovei, guvernul de la Vilnius a impus-o la „sugestia evidentă şi la cererea” SUA.

Potrivit surselor citate acum de Reuters, oficialii europeni discută în prezent – demers sprijinit şi de Germania – despre o posibilă exceptare a Kaliningradului de la aplicarea sancţiunilor, dar pentru aceasta este nevoie ca şi Lituania să fie de acord.

Pe de altă parte, deşi susţine restricţiile impuse, Lituania se teme în acelaşi timp că Rusia ar putea recurge la forţa militară pentru a-şi croi pe teritoriul lituanian un coridor către Kaliningrad, remarcă una dintre surse.

Preşedintele rus Vladimir Putin ”are mult mai multe pârghii decât noi. Este în interesul nostru să găsim un compromis”, spune oficialul citat, care s-a exprimat cu condiţia anonimatului.

Printr-un astfel de compromis transporturile de bunuri între Rusia şi Kaliningrad ar putea fi exceptate de la aplicarea sancţiunilor europene pe temeiul că nu constau în operaţiuni de comerţ exterior, dat fiind că enclava Kaliningrad face parte din Rusia, condiţia fiind însă ca respectivele bunuri să nu fie exportate din această enclavă.

Un purtător de cuvânt al Ministerului lituanian de Externe a declarat că vor continua consultările cu Comisia Europeană asupra aplicării sancţiunilor împotriva Rusiei. Dar ”sancţiunile trebuie puse în aplicare şi orice decizie luată nu trebuie să submineze credibilitatea şi eficacitatea politicii de sancţiuni a UE”, a subliniat însă acesta.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

Pe de altă parte, ”întrucât tranzitul spre Kaliningrad este posibil şi prin alte state membre ale UE, explicaţiile Comisiei Europene despre modalitatea de implementare a sancţiunilor UE (…) nu se pot limita la Lituania”, a mai menţionat reprezentantul MAE lituanian.

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat joia trecută că aşteaptă din partea Comisiei Europene să clarifice cu ”mai multă precizie” cum trebuie aplicate sancţiunile împotriva Rusiei, el susţinând că noile tensiuni cu Rusia provocate de restricţiile aplicate de Lituania tranzitului către Kaliningrad nu sunt ”o temă bilaterală între Lituania şi Rusia, ci una între UE şi Rusia”.