DISTRIBUIȚI

Liderii Uniunii Europene (UE) sunt hotărâţi, în pofida regretelor, să dea pagina Brexitului, pentru a trece la etapa următoare, a negocierilor viitoarei relaţii cu Londra, care se anunţă spinoase, relatează AFP, scrie news.ro .

Cu câteva ore înaintea plecării Regatului Unit – prima ţară care părăseşte UE după 47 de ani de aderare -, liderii UE şi-au exprimat ”emoţiile amestecate”, vineri, şi au reafirmat ”forţa uniunii” ”în zorii unei noi ere”.


Citește și : Germania confirmă al şaselea caz de coronavirus, un copil

”Noi vrem să avem cel mai bun parteneriat cu Regatul Unit”, a dat asigurări preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

”Însă este clar că va exista întordeauna o diferenţă. A face parte din UE este un lucru care contează”, a avertizat ea într-o conferinţă de presă, alături de preşedinţii Consiliului Eurpean Charles Michel şi Parlementului Euroepan (PE) David Sassoli, cu steagul european în fundal.

Steagul britanic flutură o ultimă zi, vineri, la instituţiile europene, până la plecarea regatului, la ora locală 23.00 (sâmbătă, 1.00, ora României).

După acest Brexit ”politic” se deschide o perioadă de tranzţie până la sfârşitul lui 2020, în cursul căreia Londra şi Bruxellesul îşi vor negocia viitoarea relaţie, mai ales cea comercială.

Însărcinat să poate discuţiile din partea europenilor, Michel Barnier îşi prezintă luni priorităţile mandatului şi modul de operare în această a doua fază. El se întâlneşte cu preşedintele francez Emmanuel macron vineri seara.

Boris Johnson urmează să-şi anunţe tot săptămâna viitoare, poate luni, programul de negocieri, pe care intenţionează să le încheie până la sfârşitul anului.

PESCUIT, DIFICIL

De partea europeană, mandatul de negociere este necesar să fie validat de către PE şi cele 27 de state membre UE înainte de începerea oficială a discuţiilor, la începutul lui martie.

El va viza parteneriatul economic – un acord de liber-schimb, probleme de securitate şi încadrarea juridică a acestei noi relaţii, mai ales în cazul unor litigii.

Această întreprindere se anunţă dificilă. În afară de termenul scurt, Guvernul britanic îşi afişează dreptul de a se îndepărta de reglementările şi normele europene în domeniile social şi al mediului.

Citește și : Germania se aşteaptă ca un vaccin împotriva noului coronavirus să fie dezvoltat în câteva luni

Or – repetă neîncetat liderii europeni – accesul pe piaţa unică europeană şi la cei 440 de milioane de consumatori ai săi va fi proporţional cu gradul respectării acestor reglementări.

Unul dintre primele subiecte eminamente sensibile de soluţionat va fi pescuitul şi accesul în apele teritoriale britanice, în legătură cu care Londra intenţionează să crească miza, mai ales în contextul îngrijorării pescarilor francezi şi danezi.

Înaintea acestor discuţii, liderii UE au vrut să afişeze ”forţa uniunii”.

Preşedintele PE, italianul David Sassoli i-a denunţat pe cei ”care încearcă să slăbească UE” şi să o ”divizeze”, exprimându-şi dorinţa ca Brexitul să fieocazia reafirmării valorilor şi reglementărilor Europei.

Ursula von der Leyen l-a citat pe Jean Monnet, părintele fondator al Europei: ”nu sunt optimist, nu sunt pesimist, sunt hotărât”.

Ea a subliniat ”elanul politic” cunoscut de la începutul istoriei sale de către UE, ”devenită o putere economică”. ”Experienţa ne-a arătat că forţa nu stă într-o splendidă izolare, ci în Uniunea noastră unică” în lume, a continuat ea, referindu-se la atitudinea britanicilor.

Ea a declarat că ”regretă”, dar ”respectă decizia poporului britanic”, subliniind că o nouă pagină a istoriei europene se deschide după Brexit.

În contextul în care vineri marchează sfârşitul participării la Regatul Unit în toate instituţiile europene, ultimii eurodeputaţi din cadrul Brexit Party au părăsit PE în sunet de cimpoi, agitând un Union Jack.

Citește și : Germania se aşteaptă ca un vaccin împotriva noului coronavirus să fie dezvoltat în câteva luni

”Dacă voi credeţi în democraţie, urmaţi-ne exemplul”, a îndemnat unul dintre aceşti aleşi, Rupert Lowe.

”Noi ne ducem suveranitatea înapoi acasă”. „Goodbye! Nu ne vom mai întoarce”, a declarat eurodeputata Ann Widdecombe.