DISTRIBUIȚI
worldbulletin.net

Cele mai noi evenimente din estul Mării Mediterane sunt „extrem de îngrijorătoare”, avertizează Comisia Europeană, îndemnând Turcia şi Grecia să depăşească tensiunile bilaterale, scrie mediafax.

„Ultimele evenimente sunt extrem de îngrijorătoare”, a declarat marţi după-amiază Peter Stano, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de agenţia de presă Reuters.


Citește și : OMS temperează entuziasmul rușilor: ‘Vaccinul trebuie evaluat în privința eficacității și siguranței înainte de omologare’

„Sunt necesare acţiuni de rezolvare a problemelor în virtutea principiilor relaţiilor de bună-vecinătate, normelor internaţionale şi printr-o implicare pozitivă”, a precizat oficialul UE.

Grecia a cerut, marţi, organizarea de urgenţă a unei reuniuni a Uniunii Europene pe tema Turciei, acuzată că a iniţiat activităţi de explorare petrolieră în zone disputate din estul Mării Mediterane.

Nava turcă Oruç Reis a iniţiat activităţi de explorare a zăcămintelor de petrol şi gaze în estul Mării Mediterane, în apropierea Insulei Creta (Grecia) şi a Republicii Cipru. Ambarcaţiunea de explorare este escortată de cinci nave militare, potrivit Ministerului turc al Apărării.

Citește și : China prelungeşte cu un an mandatul parlamentului din Hong Kong