DISTRIBUIȚI
DW

Reprezentanţa Uniunii Europene în Bosnia-Herţegovina a cerut marţi închiderea urgentă a taberei de refugiaţi de la Vucjak, din cauza condiţiilor precare din această tabără improvizată, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Am cerut închiderea urgentă a taberei de primire temporară de la Vucjak”, a spus şeful reprezentanţei UE, Johan Sattler, în timpul unei vizite în oraşul Bihac, unde s-a întâlnit cu autorităţile locale din cantonul Una-Sana, una dintre unităţile administrativ-teritoriale din Bosnia-Herţegovina.


Citește și : Fostul ministru britanic de finanţe Philip Hammond renunţă la funcţia de parlamentar

”Această localitate este inadecvată şi inacceptabilă în ce priveşte aspectele de igienă, dar şi mai mult din cauza proximităţii câmpurilor de mine” rămase de pe vremea războiului din anii ’90, a explicat reprezentantul UE.

Ţările aflate pe ruta balcanică folosită de migranţii care încearcă să ajungă în statele bogate din vestul Europei au cunoscut în ultimele luni o creştere a presiunii migratorii.

Conform poliţiei croate, în primele opt luni ale anului în curs 11.813 persoane au încercat să intre ilegal în Croaţia venind dinspre Bosnia, triplu faţă de perioada similară a anului trecut.

Presiunea migratorie la frontiera dintre Bosnia şi Croaţia, în sud, şi, mai departe, la frontiera dintre Croaţia şi Slovenia, a crescut semnificativ de luna trecută odată cu agravarea situaţiei umanitare în partea de vest a Bosniei, unde sunt blocaţi circa 7.000 de migranţi din Orientul Mijlociu şi Asia, care doresc să ajungă în ţări precum Germania sau Suedia.

Citește și : Imigrant clandestin, împuşcat mortal în statul american New Mexico

Confruntate cu situaţia umanitară tot mai dificilă, autorităţile din Bihac, oraş din vestul Bosniei, au transferat cu forţa mii de migranţi într-o tabără improvizată la Vucjak, în apropierea frontierei croate, unde mai sunt în prezent circa 700 de migranţi.

ONU a avertizat de mai multe ori asupra agravării crizei umanitare din tabăra de la Vucjak, amenajată pe amplasamentul unui vechi depozit de gunoi şi înconjurată de câmpuri de mine, fără apă curentă şi electricitate.