DISTRIBUIȚI

Uniunea Europeană cere companiei farmaceutice AstraZeneca să livreze vaccinul anti-COVID-19 produs în două fabrici din Regatul Unit, a declarat miercuri comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, citată de AFP, potrivit agerpres

Potrivit unei surse europene, AstraZeneca nu intenţionează să livreze în primul trimestru din 2021 decât un sfert din numărul de doze promis iniţial Uniunii Europene.


Citește și : FBI nu ştie nici acum unde este laptopul lui Nancy Pelosi FURAT din Capitoliu

Conform contractului cu UE pentru până la 400 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca/Oxford, firma britanică trebuie să producă în patru fabrici pentru a asigura cantităţile necesare. Dintre acestea, două se află pe teritoriul Uniunii, dintre care una în Belgia, şi două în Regatul Unit. a precizat sursa AFP.

„Daţi-mi voie să fiu clară: nu există o ierarhie a acestor fabrici în contract, nicio diferenţiere între siturile din Regatul Unit şi cele din UE”, a subliniat Kyriakides. „Fabricile britanice sunt incluse în contractul de precomenzi şi de aceea trebuie să furnizeze” dozele aşteptate, a insistat ea.

Oficialii de la Bruxelles contestă explicaţiile directorului general al AstraZeneca, Pascal Soriot, care a susţinut că producţia fabricilor din Regatul Unit este rezervată pentru britanici, conform contractului încheiat cu Londra cu trei luni înaintea celui cu UE. O responsabilă europeană a confirmat: „Să reamintim cum stau lucrurile, ca să risipim orice îndoială: nu s-a pus niciodată problema ca aceste două fabrici (britanice – n. red.) să fie pe planul al doilea sau de rezervă” pentru producţia vaccinurilor destinate UE.

Aceeaşi sursă a apreciat că „este inacceptabil să vedem cum calendarul livrărilor se reduce la o fracţiune”, la „un sfert din ce trebuia să ni se livreze” în primul trimestru, deoarece UE a contribuit la „finanţarea riscului de producţie” pentru dezvoltarea vaccinului şi extinderea mijloacelor de producţie.

Comisia Europeană a alocat companiei AstraZeneca circa 336 de milioane de euro în acest scop, dar plata nu s-a făcut încă integral, a indicat sursa respectivă.

Aprobarea de către UE a vaccinului AstraZeneca este prevăzută vineri, dar compania a anunţat săptămâna trecută că vor fi livrate cantităţi mai mici decât se planificase, deoarece la o unitate de producţie europeană s-a înregistrat o „scădere a randamentului”.

Reprezentanţii AstraZeneca au fost convocaţi de două ori luni să dea explicaţii statelor membre ale UE şi Comisiei Europene, care negociază în numele celor 27 de ţări. Justificările lor au fost considerate „nesatisfăcătoare”, iar miercuri seara este programată o nouă reuniune.

Citește și : Fostul bodyguard al lui Macron este acuzat pentru paşapoartele sale diplomatice şi de serviciu

„Nu am fost informaţi despre adevărata problemă”, iar cum celelalte fabrici ale grupului, care trebuie de asemenea să poată produce pentru UE, nu sunt afectate, „explicaţiile lor sunt inconsistente”, a afirmat responsabila europeană citată de AFP.

UE cere AstraZeneca să accepte publicarea contractului, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Un oficial european susţine că dezvăluirea condiţiilor agreate de părţi este justificată, cu atât mai mult cu cât „unele clauze au fost deja discutate în spaţiul public”, fiind prezentate chiar de directorul companiei.