DISTRIBUIȚI
telesurtv.net

Uniunea Europeană (UE) a ameninţat luni guvernul din Nicaragua că „va folosi toate instrumentele” pentru a sancţiona reprimarea manifestaţiilor societăţii civile şi deteriorarea statului de drept în această ţară, informează AFP, potrivit agerpres.

„Consiliul European este gata să facă uz de toate instrumentele politice pentru a contribui la o ieşire negociată şi paşnică din criza actuală şi pentru a reacţiona la o nouă deteriorare a drepturilor omului şi statului de drept” în Nicaragua, au avertizat într-o declaraţie guvernele ţărilor din UE.


Citește și: Turcia se autopropune să facă ‘ordine’ într-o provincie din Siria

Şeful diplomaţiei spaniole Josep Borell a fost mai explicit. „Măsurile pot fi de susţinere sau de sancţionare”, a explicat el în timpul unei conferinţe de presă la sosirea sa la Bruxelles, pentru o reuniune cu omologii săi din UE.

Europenii denunţă „reprimarea brutală” a manifestaţiilor în Nicaragua din aprilie 2018 şi consideră că „recentele măsuri care vizează organizaţiile societăţii civile şi mass-media independente constituie o nouă lovitură dată democraţiei, drepturilor omului şi libertăţilor civice, ceea ce agravează criza politică şi socială”.

Citește și: Londra lansează o aplicație mobilă pentru reședința britanică

„Nu poate exista reconciliere fără un dialog naţional transparent, inclusiv şi constructiv între toate părţile vizate şi fără dreptate pentru toate victimele”, se subliniază în declaraţie. „UE este gata să susţină o mediere acceptabilă pentru toate părţile implicate şi reformele electorale”, se mai spune în acesta.

Nicaragua este scena unei crize politice, economice şi sociale din 18 aprilie şi manifestanţii cer demisia preşedintelui Daniel Ortega (foto), 73 de ani, la putere din 2007, şi a soţiei sale, vicepreşedinta Rosario Murillo.