DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană a trimis Poloniei o scrisoare cu factura de plătit întrucât aceasta nu a renunţat la camera disciplinară pentru judecători în pofida unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), potrivit căreia respectivul regim încalcă independenţa sistemului judiciar, transmit joi Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

”Scrisoarea a fost trimisă”, a declarat Christian Wiegand, purtător de cuvânt al executivului UE.


Citeşte şi: Pentru testarea Covid, nasul poate să nu fie întotdeauna cea mai bună soluţie – Black News

Anterior, surse europene declaraseră pentru Reuters că amenzile respective se ridică la aproape 70 de milioane de euro şi că executivul UE îi acordă Varşoviei un termen de 45 de zile pentru a le achita.

În octombrie anul trecut, CJUE a condamnat Polonia la plata unei sume de un milion de euro pe zi, începând din 3 noiembrie 2021, pentru că insistă să menţină camera disciplinară pentru judecători.

Această sancţiune financiară este menită să constrângă Varşovia să respecte o decizie anterioară a CJUE conform căreia, cu titlu de măsură de urgenţă, trebuie să pună capăt imediat activităţilor camerei disciplinare a Curţii Supreme, instituţie cheie a unei reforme controversate a sistemului judiciar polonez.

Acest organism este acuzat de Bruxelles că aduce atingere independenţei magistraţilor, iar CJUE urmează să se pronunţe pe fondul litigiului.

Suma reclamată acoperă o primă perioadă până la data de 10 ianuarie, care fusese fixată Varşoviei ca termen până la care trebuie să se pună în conformitate cu decizia CJUE. Dacă Polonia nu ar plăti penalităţile după 60 de zile, atunci aceste sume ar putea fi deduse din fondurile europene virate Poloniei.

Un scenariu inedit, dar care deja ameninţă Varşovia într-un alt dosar, Polonia refuzând să plătească o amendă de 500.000 de euro pe zi, stabilită de justiţia europeană, pentru refuzul său de a închide mina de lignit de la Turow, situată în apropierea frontierei cu Cehia. În acest caz, Comisia a solicitat plata unei prime sume în valoare de 15 milioane de euro, notează AFP.

Citeşte şi: CIA: ‘Sindromul Havana’ nu este a priori imputabil unei puteri străine – Black News

Guvernul polonez, condus de Partidul Lege şi Justiţie, a introdus prima dată camera disciplinară pentru judecători în 2017, în cadrul unor schimbări radicale ale sistemului judiciar prin care au fost promovaţi de asemenea mulţi noi judecători, iar principalele funcţii au fost acordate unor aliaţi ai partidului.

Disputele cu UE asupra standardelor democratice şi statului de drept au costat-o deja pe Polonia reputaţia sa de model al tranziţiei postcomuniste, precum şi accesul la miliarde de euro din fondul de redresare post-pandemie, notează Reuters.