DISTRIBUIȚI
The New York Times

UE a făcut luni încă un pas important către impunerea de sancţiuni împotriva Turciei pentru foraje ilegale în largul Ciprului, adoptând formal un cadru juridic pentru a viza persoanele în cauză, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Descoperirea de rezerve de gaze şi petrol în estul Mediteranei a declanşat un conflict între Republica Cipru, membru al UE, şi Turcia, care ocupă partea de nord a insulei.


Citește și : Mii de polonezi au participat la Marşul Independenţei la Varşovia organizat de extrema dreapta

La jumătatea lunii octombrie, europenii au convenit să sancţioneze activităţile ilegale de foraj. Luni, ei au adoptat cadrul „ce va permite sancţionarea persoanelor sau entităţilor responsabile de activităţi de foraj neautorizate de hidrocarburi în Mediterana de est, sau care sunt implicate în aceste activităţi”, a explicat Consiliul UE, care reuneşte statele membre, într-un comunicat.

Sancţiunile vor consta într-o interdicţie de intrare în UE şi îngheţare a activelor. În plus, va fi interzisă acordarea de împrumuturi persoanelor şi entităţilor înscrise pe listă.

Vor fi vizate persoanele sau entităţile responsabile de activităţi de foraj neautorizate de către Cipru în apele sale teritoriale, precum şi toţi cei care le oferă sprijin.

Citește și : Confruntări între forţele de ordine şi studenţi într-un campus universitar din centrul Atenei

Următoarea etapă va fi numirea acestor persoane sau entităţi vizate, dar procesul mai poate dura. Diplomaţii europeni nu au anunţat un calendar pentru publicarea unei prime liste.