DISTRIBUIȚI
Asia Times

Uniunea Europeană a adăugat luni 8 membri ai juntei militare aflate la putere în Myanmar şi patru societăţi birmaneze din sectoarele exploatării lemnului şi pietrelor preţioase pe lista sa cu sancţiuni împotriva acestei junte care pe 1 februarie a preluat puterea în urma unei lovituri de stat, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Mai mulţi miniştri şi vice-miniştri, precum şi procurorul general din Myanmar au fost adăugaţi pe această listă, potrivit unui comunicat european. De asemenea, ”ţintind sectoarele pietrelor preţioase şi lemnului, aceste măsuri vizează restrângerea capacităţii juntei de a obţine profit din resursele naturale ale Myanmarului, fiind în acelaşi timp concepute astfel încât să nu afecteze în mod nejustificat populaţia”, se menţionează în acelaşi text.,


Citește și : Putin încearcă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral

Respectiva listă cuprinde acum în total 29 de persoane şi 6 entităţi. Persoanele sancţionate au interdicţie de călătorie în UE şi le sunt îngheţate activele din blocul comunitar.

UE a mai decis blocarea în continuare a oricărui sprijin financiar destinat Myanmarului şi de care ar putea beneficia direct junta care a înlăturat-o de la putere pe şefa guvernului civil, Aung San Suu Kyi, şi a reprimat manifestaţiile ce au urmat loviturii de stat, provocând peste 860 de morţi, potrivit unei organizaţii de asistentă pentru deţinuţii politici.

Tot luni, liderul acestei junte, generalul Min Aung Hlaing, a avut la Moscova o întâlnire cu secretarul consiliului rus de securitate naţională, Nikolai Patruşev, la finalul căreia a fost anunţată o consolidare a cooperării între Rusia şi Myanmar.

Potrivit unui comunicat emis de consiliul rus de securitate naţională, cei doi responsabili au evocat ”cooperarea ruso-birmaneză în combaterea terorismului, precum şi subiecte legate de ingerinţa inadmisibilă a altor state în afacerile interne ale Myanmarului”. Ei au ”confirmat voinţa de consolidare a cooperării bilaterale”, mai menţionează textul citat.

La rândul său, un purtător de cuvânt al juntei a declarat că, după întâlnirea cu Patruşev, generalul Min Aung Hlaing a avut o întrevedere cu directorul general al companiei ruse de export de armament Rosoboronexport, Aleksandr Mikeiev, pentru a discuta despre o eventuală cooperare militară şi tehnică.

Citește și : SUA donează 2,5 milioane de doze de vaccin Taiwanului

Conform postului de radio de stat MRTV din Myanmar, generalul Min Aung Hlaing a sosit la Moscova în fruntea unei delegaţii care va participa la o mare conferinţă pe teme de securitate internaţională, ce se va desfăşura trei zile începând de marţi şi va reuni responsabili militari din peste o sută de ţări.

Adunarea Generală a ONU a adoptat vineri o rezoluţie neconstrângătoare ce condamnă lovitura de stat din Myanmar şi cere ”tuturor statelor membre să împiedice afluxul de arme” către această ţară. Textul a fost adoptat cu votul a 119 ţări, alte 36 abţinându-se, printre acestea din urmă fiind de asemenea China, principala aliată a juntei, şi Rusia.