DISTRIBUIȚI
Sputnik International

Uniunea Europeană a acuzat marţi autorităţile ruse că au comis un atac cibernetic asupra unei reţele de sateliţi cu o oră înainte de invadarea Ucrainei pentru a pregăti terenul pentru asalt, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Este pentru prima dată când UE acuză deschis puterea rusă că a comis un atac cibernetic, a precizat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.


Citește și : Aderarea Suediei la NATO ar consolida apărarea regiunii nordice

„Atacul cibernetic a avut loc cu o oră înainte de invazia neprovocată şi nejustificată a Rusiei asupra Ucrainei pe 24 februarie 2022, facilitând astfel agresiunea militară”, subliniază UE într-o declaraţie în numele Celor 27.

„Atacul a provocat perturbări importante în comunicaţii care au afectat serviciile publice, companiile şi pe cetăţenii utilizatori în Ucraina şi a afectat, de asemenea, mai multe state membre UE”, se mai menţionează în textul citat.

„Uniunea Europeană şi statele sale membre, precum şi partenerii săi internaţionali, condamnă cu fermitate activitatea cibernetică rău intenţionată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care a vizat reţeaua de sateliţi KA-SAT, exploatată de Viasat”, adaugă textul.

„Putem să atribuim atacul guvernului rus”, a declarat Josep Borrell.

UE afirma până acum că atacurile cibernetice proveneau „din interiorul Rusiei”, dar fără a incrimina autorităţile ruse.

„UE, în strânsă colaborare cu partenerii săi, intenţionează să ia noi măsuri pentru a preveni, descuraja şi a reacţiona la astfel de comportamente rău intenţionate în spaţiul cibernetic”, se mai afirmă în declaraţia Consiliului UE.

„UE va continua să furnizeze o susţinere politică, financiară şi materială coordonată Ucrainei pentru a-i întări rezilienţa cibernetică”, mai precizează textul citat.

Atacul asupra operatorului de sateliţi american Viasat i-a lăsat fără internet pe mii de utilizatori din Germania, Franţa, Ungaria, Grecia, Italia sau Polonia, notează France Presse.

Citește și : Circa 100 de civili sunt captivi în oţelăria Azovstal din Mariupol

Rusia a invadat statul vecin prooccidental în primele ore ale zilei de 24 februarie şi a încercat să-i înlăture pe liderii ţării. Războiul s-a prelungit la peste două luni şi rezistenţa ucraineană a produs pierderi grele armatei ruse, obligată să-şi reorienteze atacul asupra estului ţării.

Militarii şi experţii s-au temut ca războiul purtat de Rusia în Ucraina să nu ducă la un val de atacuri cibernetice devastatoare susceptibile să aibă un efect mondial. Însă scenariul cel mai grav a fost evitat până în prezent, întrucât atacurile depistate par să fie limitate în impact şi rază geografică.