DISTRIBUIȚI
Fair Observer

Alte şapte persoane au fost plasate marţi pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene (UE) în legătură cu anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea, printre care şi premierul numit a Crimeei, Iuri Goţaniuk, informează dpa, scrie agerpres.

Această decizie a majorat la 177 numărul total de persoane ale căror active au fost îngheţate şi care nu pot călători pe teritoriul UE, în legătură cu anexarea din 2014. Lista de sancţiuni a UE mai include şi 44 de entităţi.


Citește și : Brexitul şi implicaţiile sale asupra studenţilor

Alte persoane adăugate la listă marţi sunt oficiali de rang înalt din Sevastopol, printre care câţiva membri ai comisiei sale electorale. Sevastopol, oraş-port de importanţă strategică, a fost anexat la rândul său în 2014.

Toate cele şapte persoane „au susţinut şi implementat în mod activ politici ce subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”, se spune în comunicatul publicat în Jurnalul Oficial al UE.

Decizia a fost luată în timpul vizitei de inaugurare la Bruxelles a premierului ucrainean Oleksi Honcearuk şi a câtorva miniştri.

Honcariuk urmează să aibă marţi întrevederi cu şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, printre alţii.

Citește și : Comisia Europeană ar putea finanţa repatrierea cetăţenilor UE din China

UE nu a recunoscut niciodată anexarea Crimeei şi a aplicat mai multe feluri de sancţiuni pentru a protesta împotriva acţiunilor Rusiei, pe care le califică drept o încălcare a dreptului internaţional.

Restricţii economice separate împiedică intrarea de nave de croazieră europene în porturile din Crimeea şi interzic importurile din peninsulă spre UE. Companiile europene nu pot exporta nici mijloace de transport, de telecomunicaţii şi tehnologii energetice în Crimeea.