DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Statele membre UE au ajuns joi la un acord preliminar pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în sectorul transportului maritim prin creşterea utilizării de combustibili regenerabili de către nave, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Acordul provizoriu pune transportul maritim pe o traiectorie spre îndeplinirea obiectivelor climatice ale UE pentru 2030 şi 2050, prin îmbunătăţirea obiectivelor de reducere a emisiilor din energia utilizată de nave şi introducerea de măsuri care să încurajeze utilizarea aşa-numiţilor carburanţi regenerabili de origine non-biologică.


Citeşte şi: Dacă Rusia va cuceri Ucraina, China va câștiga – Black News

„Acordul va asigura că furnizorii de carburanţi, navele şi operatorii maritimi vor avea suficient timp pentru a se adapta la noile condiţii astfel încât sectorul maritim va atinge obiectivele climatice”, a declarat ministrul suedez al Infrastructurii, Andreas Carlson.

Acordul convenit între reprezentanţii statelor membre şi Parlamentul UE va trebui să fie adoptat în mod formal de miniştrii UE. 

Citeşte şi: Majoritatea românilor nu este de acord cu trimiterea de arme pentru Ucraina – Black News