DISTRIBUIȚI

Ucraina a trimis peste 38 de tone de sârmă ghimpată în Lituania, ţara baltică din UE care s-a confruntat cu mii de treceri ilegale ale frontierei din ţara vecină Belarus, relatează dpa, potrivit agerpres.

Livrarea de „ajutor umanitar” este menită să ajute Lituania să asigure securitatea frontierei sale, a precizat joi serviciul ucrainean de protecţie civilă. Încă două transporturi vor urma, potrivit comunicatului.


Citeşte şi: Noua Zeelandă îşi redeschide frontierele în 2022 persoanelor vaccinate din ţări cu risc scăzut – Black News

De săptămâni Lituania se luptă cu un aflux în creştere de migranţi, în special din Orientul Mijlociu, dinspre frontiera sa cu Belarus. De aceea, autorităţile de la Vilnius vor să monteze un gard de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei de 700 km.

Numai în acest an, potrivit propriilor statistici, Lituania a contabilizat peste 4.000 de treceri ilegale ale frontierei.

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat la sfârşitul lui mai că Minskul nu-i va mai împiedica pe migranţi să se deplaseze în UE. Aceasta a fost reacţia liderului belarus în vârstă de 66 de ani la înăsprirea sancţiunilor occidentale împotriva fostei republici sovietice, care este izolată de Occident.

Între timp, guvernul lituanian vrea să dea armatei mai multe atribuţii la frontiere. Un decret cu acest efect urmează a fi semnat de preşedintele Gitanas Nauseda, a relatat agenţia de ştiri BNS.

Citește și : Anticiclonul ‘Lucifer’ lovește puternic Italia cu temperaturi record de 48,8 grade Celsius

Potrivit decretului, soldaţii vor putea să controleze oamenii şi autovehiculele mai uşor şi să aresteze persoanele care le ignoră instrucţiunile.

Potrivit informaţiilor furnizate joi de poliţia de frontieră, unsprezece migranţi au fost întorşi de la frontiera cu Belarus în ultimele 24 de ore.