DISTRIBUIȚI
RFE/RL

Ucraina se pregăteşte pentru întâlnirea în „format Normandia” (Rusia, Germania, Franţa şi Ucraina) şi elaborează un plan de îndeplinire a acordurilor de la Minsk cu termene concrete, a declarat joi preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă de după întrevederea sa cu omologul finlandez Sauli Niinisto, informează TASS, potrivit agerpres.

„Elaborăm o cartă de îndeplinire a acordurilor de la Minsk cu termene concrete”, a spus liderul ucrainean, subliniind că această elaborare are loc în cadrul pregătirilor pentru întâlnirea liderilor ţărilor din „cvartetul Normandia”, întâlnire a cărei dată nu a fost deocamdată precizată. „Acum noi nu avem o dată”, a explicat Zelenski, adăugând că Ucraina insistă ca această întâlnire să aibă loc în septembrie. „Pentru mine, încheierea războiului şi revenirea la pace constituie obiectivul prioritar”, a explicat această grabă Zelenski.


Citește și : Israelul este sigur că americanii îşi vor păstra politica de sancţiuni împotriva Iranului

El a precizat că în cadrul întâlnirii liderilor „cvartetului Normandia” vor fi discutate toate prevederile din acordurile de la Minsk, precum şi „formula lui Steinmeier”.

„Formula lui Steinmeier” presupune fixarea unui statut special pentru regiunea estică Donbas. Ea prevede ca alegerile locale să aibă loc sub controlul şi prin cooperarea OSCE, care trebuie să confirme că alegerile au respectat standardele internaţionale. Doar dacă OSCE confirmă acest lucru, intră în vigoare prevederea privind statutul special al regiunii.

De asemenea, Zelenski a informat că nu plănuieşte să aibă o întrevedere cu liderul rus Vladimir Putin înainte de summitul în „format Normandia”. „Cred că acest summit (în format Normandia) va fi cel mai apropiat contact cu preşedintele Rusiei”, a subliniat Zelenski.

Citește și : Doi minori acuzaţi pentru provocarea incendiilor de vegetaţie din Australia