DISTRIBUIȚI
BZI

Ucraina a cerut duminică mai multe arme şi sancţiuni contra Moscovei de la ţările G7, reunite în summit în Bavaria (Germania), în urma unei lovituri aeriene a Rusiei mai devreme în timpul dimineţii asupra unui complex rezidenţial din apropierea centrului Kievului, relatează France Presse şi Reuters, potrivit agerpres.

„Summitul G7 trebuie să răspundă cu mai multe sancţiuni împotriva Rusiei şi mai multe arme grele pentru Ucraina”, a scris pe Twitter Dmitro Kuleba, şeful diplomaţiei ucrainene, chemând de asemenea la „înfrângerea imperialismul bolnav” rus.


Citește și : Medvedev aruncă mărul otrăvit spre România: Politicienii români ‘fac dansuri politice în jurul Moldovei’

„Acest copil ucrainean de 7 ani dormea liniştit la Kiev până când o rachetă rusească de croazieră i-a aruncat casa în aer. Şi multe altele în Ucraina sunt lovite. Summitul G7 trebuie să răspundă cu mai multe sancţiuni împotriva Rusiei şi mai multe arme grele pentru Ucraina”, a declarat Kuleba în postarea pe Twitter.