DISTRIBUIȚI

Serviciul de securitate al Ucrainei a transmis marţi că a arestat un fost agent KGB care a ajutat la direcţionarea atacurilor ruseşti cu rachete care au ucis peste 50 de soldaţi la o unitate militară în vestul ţării în martie, potrivit Reuters, scrie agerpres

Suspectul a trimis poziţionarea ţintelor de la centrul de instruire militară Iavoriv către o agenţie rusă nespecificată folosind aplicaţia de mesagerie Telegram, au precizat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) şi procurori locali.


Citește și : Lituania INTERZICE importurile de gaze din Rusia

„În urma atacurilor cu rachetă asupra centrului de instruire de la Iavoriv, peste 50 de soldaţi au murit şi aproape 150 au fost răniţi”, a transmis SBU pe Telegram.

După atac, Ucraina a precizat că 35 de militari au fost ucişi în centrul respectiv, care se află la 25 de km distanţă de graniţa cu Polonia.

Suspectul, un localnic din oraşul Lvov din vest, este în detenţie şi anchetat pentru trădare, a precizat procuratura.