DISTRIBUIȚI

O tânără din Sicilia a fost strangulată marţi de partenerul său, un caz de ”feminicid” care trezeşte îngrijorări în Italia în legătură cu femeile victime ale violenţei domestice, constrânse la o ”coabitare forţată” în contextul autoizolării la domiciliu din cauza pandemiei de COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.

Crima a avut loc la Furci Siculo, în provincia Messina, autorul omorului autodenunţându-se forţelor de ordine, potrivit presei italiene.


Citește și : Guvernul Thailandei a emis un avertisment împotriva glumelor de 1 Aprilie despre coronavirus

Victima, de 27 de ani, urma, ca şi partenerul ei, cursurile facultăţii de medicină din Messina.

Înainte de a chema poliţia, autorul crimei a încercat să se sinucidă, dar forţele de ordine i-au salvat viaţa.

Potrivit rectorului universităţii unde studia cuplul, Salvatore Cuzzocrea, această tragedie este legată de ”situaţia de criză pe care o traversăm în acest moment”. ”Experţii au avertizat că există riscul accentuării conflictelor familiale în contextul coabitării forţate”.

Preşedinta comisiei din Senat împotriva feminicidului, Valeria Valente, a denunţat ”al nu ştiu câtelea feminicid survenit într-un cămin, unde oamenii sunt forţaţi să rămână din cauza crizei coronavirusului”.

Citește și : Grecia confirmă primul caz de coronavirus printre refugiaţi

„Solicitaţi distanţarea celor care pot să vă facă rău sau, în cel mai rău caz, îndepărtaţi-vă voi, bineînţeles, alături de copii”, a precizat aceasta, amintind numărul de urgenţă pus la dispoziţie pentru astfel de situaţii.

Săptămâna trecută, ministrul italian al Egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi al Familiei, Elena Bonetti, a subliniat necesitatea identificării unor adăposturi pentru femeile victime ale violenţelor, constrânse să coabiteze cu parteneri violenţi din cauza măsurilor de autoizolare impuse de guvern pentru a lupta împotriva transmiterii coronavirusului.