DISTRIBUIȚI

Twitter îi va preda lui Joe Biden controlul asupra contului prezidenţial @POTUS atunci când preşedintele ales al SUA va depune jurământul de învestire, chiar dacă până acum preşedintele Donald Trump nu şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile din 3 noiembrie, au relatat vineri media americane, citate de AFP, scrie agerpres.

Reţeaua de socializare online ”se pregăteşte activ pentru tranziţia conturilor Twitter instituţionale ale Casei Albe pe 20 ianuarie 2021”, a indicat purtătorul de cuvânt al Twitter, Nick Pacilio, într-un e-mail trimis publicaţiei Politico.


Citește și : Donald Trump Jr, diagnosticat cu COVID-19

Operaţiunea este realizată în colaborare cu Arhivele Naţionale, aşa cum s-a întâmplat şi în 2017, a precizat Pacilio.

Toate tweet-urile publicate pe conturile @POTUS, @FLOTUS, @VP şi celelalte conturi oficiale vor fi arhivate. Ulterior, conturile vor fi reiniţializate şi predate noii administraţii de la Casa Albă în aceeaşi zi.

În timpul mandatului său, Donald Trump a folosit intens Twitter. Contul său personal, @realDonaldTrump, are 88 de milioane de urmăritori, cu mult peste numărul celor care urmăresc contul prezidenţial @POTUS (32 de milioane).

@POTUS est utilizat mai ales pentru a retrimite tweet-urile de pe contul personal al lui Donald Trump.

Citește și : Ungaria ar putea primi din China un milion de doze de vaccin împotriva coronavirusului

Multe dintre anunţurile inopinate ale lui Trump au fost făcute pe Twitter.

De la scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie, platforma a adăugat mesaje de avertizare în cazul mai multor tweet-uri ale lui Donald Trump, în contextul în care acesta continuă să afirme că a câştigat alegerile şi că victoria contracandidatului său democrat, Joe Biden, este legată de o fraudă masivă, fără însă a oferi dovezi în această privinţă.