DISTRIBUIȚI
Twitter

Turişti cuprinşi de panică au fugit sâmbătă la malul mării. în Turcia, pentru a fi evacuaţi cu barca, după ce au fost îndemnaţi să evacueze unele hoteluri din staţiunea balneară Bodrum, la Marea Egee, din cauza pericolului unor incendii de pădue din apropiere, potrivit presei turce, relatează The Associated Press, potrivit agerpres

Paza de Coastă turcă coordona aceste operaţiuni, iar autorităţile turce au cerut unor vapoare şi iahturi private să participe la aceste evacuări pe mare, în urma izbucnirii unor noi incendii.


Citește și : Fostul cardinal american Theodore McCarrick, inculpat pentru agresiune sexuală asupra unui adolescent

Înregistrări video surprind coloane de fum şi flăcări pe un deal, în apropierea mării.

Bilanţul victimelor incendiilor care devastează oraşe turceşti la Mediterana a crescut sâmbătă la şase morţi, după moartea a doi lucrători forestieri, a anunţat ministrul turc al Sănătăţii Fahrettin Koca.

Păduri şi aşezări, inclusiv turistice, au fost cuprinse de flăcări în Turcia începând de miercuri şi au condus la evacuări.

Ministrul Africulturii şi Pădurilor Bekir Pakdemirli a anunţat sâmbătă că 88 dintre cele 98 de incendii care au izbucnit din cauza caniculei şi unor rafale violente de vânt au fost controlate.

Cartiere afectate de incendii în cinci provincii au fost declarate zone sinistrate de către autoritatea turcă pentru situaţii de urgenţă.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a vizitat zona afectată de incenii sâmbătă şi a evaluat pagubele de la bordul unui elicopter.

El a anunţat la Manavgat că Guvernul urmează să suporte chiria persoanelor afectate de incendii şi să le reconstruiască locuinţele.

Erdogan a anunţat că plata taxelor, contribuţiilor sociale şi ratele creditelor personaelor afectate urmează să fie amânată, iar întreprinderile mici afectate de incendii urmează să primească credit fără dobândă.

”Nu putem face altceva decât săne dorim mila lui Allah pentru vieţile pe care le-am pierdut, însă putem înlocui tot ceea ce a fost ars”, a declarat el.

Numărul avioanelor care luptăîmpotriva incendiilor a crescut de la şase la 13, unele trimise din Ucraina, Rusia, Azerbaidjan şi Iran, iar mii de oameni şi zeci de elicoptere şi drone luptăîmpotriva flăcărilor, a anunţat el.

Cel puţin cinci persoane au murit în incendii la Manavgat, iar una la Marmaris, două destinaţii turistice la Mediterana.

Ministrul Sănătăţii Fahrettin Koca a anunţat că 400 de persoane afectate de incendiile de la Manavgat au primit îngrjiri la spitale şi au fost externate, iar alte zece au fost internate după ce au fost rănite.

La Marmaris, 159 de persoane au primit îngrijiri la spital, iar o persoană arsă primea în continuare îngrijiri.

În provincia Hatay (sud), incendiile se extind către zone populate, dar se aflau sub control.

Incendii de vegetaţie sunt frecvente în regiuni turce la mările Mediterană şi Egee în timpul verii.

Un val de aer cald din Africa alimentează incendii în sudul Europei.

Pompieri luptau sâmbătă în Sicilia împotriva unor incendii alimentate de aerul cald, iar guvernatorul regiunii a cerut ajutorul Romei.

Aproximativ 150 de persoane blocate în zona litoralului la Catania au fost evacuate vineri seara pe mare, cu bărci pneumatice de cauciuc, la bordul unor ambarcaţiuni ale Pazei de Coastă italiene.

Citește și : Comisia Europeană cere statelor UE să ajute Lituania în gestionarea valului de mii de migranţi ilegali din Belarus

Temperaturile în Grecia şi în alte ţări din sud-estul Europei urmează să atingă 42 de grade Celsius luni, în multe oraşe şi sate, iar canicula urmează să scadă în intensitate abia în cursul săptămânii viitoare.

Autorităţile turce au atribuit unele focuri de pădure unor activişti kurzi.

Erdogan a anunţat sâmbătă că autorităţile anchetează cu privire la un eventual ”sabotaj” în acest sens.

Turismul este o sursă importantă de venit a Turciei, iar patronii din turism speră la un an mai bun decât vara trecută, afectată de restricţii impuse din cauza pandemiei covid-19.