DISTRIBUIȚI
Youth Incorporated Magazine

Turismul, a cărui creştere spectaculoasă ar urma să continue, reprezintă de-acum 8% din emisiile de gaze cu efect de seră şi influenţează tot mai mult modificările climatice, un lucru care nu era estimat până acum, potrivit unui studiu publicat luni, relatează AFP, conform news.ro .

În perioada 2009-2013, amprenta mondială a sectorului a crescut de la 3,9 la 4,5 de gigatone echivalent CO2 (GtCO2e) – adică 15%, reprezentând de patru ori mai mult decât preconizau evaluări precedente, au calculat cercetători, al căror studiu a fost publicat în Nature Climate Change.


Citește și : Liban : Premierul Saad Hariri anunță că mişcarea sa a pierdut o treime din mandate în parlament

În ultimii cinci ani, cheltuielile turistice în lume au crescut de la 2.500 de miliarde de dolari la 4.700 de miliarde de dolari. O asemenea creştere nu poate fi compensată prin eforturi în vederea ”înverzirii” acestei activităţi, notează autorii, care îşi scad proiecţiile cu privire la o creştere anuală a sectorului de 4% până cel puţin în 2025.

”Turismul, având în vedere creşterea sa şi intensitatea sa în carbon, va reprezenta o parte tot mai mare a emisiilor mondiale de gaze cu efect de seră”, avertizează ei, îndemnând la o supraveghere continuă a situaţiei.

Autorii, care au studiat cazul a 160 de ţări, constată că impactul turismului – naţional sau internaţional – provine în mare parte din ţări cu venituri mari, mai ales de la transportul aerian, care reprezintă aproximativ 20% din emisiile turistice.

Însă creşterea cea mai remarcabilă este legată de regiuni cu venituri medii.

”Vedem cererea turistică din India şi China crescând rapid şi ne aşteptăm ca tendinţa să continue în acest deceniu”, explică un coautor, Ya-Yen Sun, de la Facultatea de Comerţ a Universităţii din Queensland.

”În afară de mărimea populaţiei, ceea ce este îngrijorător este că oamenii tind să călătorească mai departe, mai frecvent şi cu avionul, cu venituri sporite”, adaugă universitarul. ”Reducerea emisiilor transportului este, aşadar, un punct-cheie”.

”MAI APROAPE DE LOCUINŢĂ”?

În 2013, Statele Unite afişau cea mai puternică amprentă de carbon turistic, urmate de China, Germania, India, Mexic şi Brazilia.

În schimb, locuitorii unor insule şi destinaţii populare precum Croaţia, Grecia sau Thailanda sufereau cel mai puternic impact generat de vizitatori străini.

Impactul provine de la transporturi, dar şi de la bunuri şi servicii consumate – între altele de la locuinţă, alimentaţie, shopping.

Evaluări precedente nu includeau anumite sectoare care susţin indirect aceste activităţi – despădurirea, de exemplu – şi nici întregul ciclu de viaţă al bunurilor şi serviciilor, notează autorii.

”Analiza noastră oferă o viziune fără precedent a costului real al turismului”, declară Malik, de la Universitatea din Sydney.

Proiecţiile în 2025 sunt cuprinse între 5 GtCO2e à 6,5 GtCO2e, în funcţie de măsurile luate.

”Este în interesul industiriei turismului” să-şi reducă emisiile, a declarat luni, la Bonn, Patricia Espinosa, secretarul însărcinat cu modificările climatice la ONU, în marja unei sesiuni de discuţii pe tema încălzirii globale. ”Pentru că mult din ceea ce «vinde» va depinde de protecţia mediului”.

Până acum nici îndemnurile la a călători responsabil şi nici tehnologiile nu au permis o schimbare a lucrurilor.

”Modificările de comportament din partea călătorilor (să călătorească mai puţin, mai aproape de locuinţă sau chiar să plătească o compensaţie în carbon) se dovedesc lente şi marginale”, declară Ya-Yen Sun.

Iar în privinţa speranţei la ”ameliorări tehnologice”, de exemplu în domeniul eficienţei energetice, ”progrsele rămân lente”.

Impunerea unei taxe pe carbon sau unui  sistem de schimb de cote de emisii serviciilor aeriene ar putea să se dovedească indispensabilă ”în vederea creşterii presiunii”, notează autorii.

Citește și : Yemen : Avioanele coaliţiei conduse de Arabia Saudită au bombardat palatul prezidenţial din Sanaa

Călătoriile internaţionale şi mai ales zborurile de lung curier se află între sectoarele cele mai înfloritoare. Numărul total al pasagerilor ar urma să se dubleze până în 2038, la 7,8 miliarde pe an, potrivit Asociaţiei Internaţionale a Transportului Aerian (IATA).

Aviaţia reprezintă aproape 2% din emisiile de CO2 generate de activităţile umane.

Adoptat în 2015 de comunitatea internaţională, Acordul de la Paris care vizează menţinerea nivelul încălzirii globale sub 2°C faţă de cel din perioada Revoluţiei Industriale, nu ţine cont nici de aviaţie şi nici de turism.

În acest stadiu, angajamentele ţărilor semnatare, în cazul în care vor fi respectate, vor conduce la un nivel mondial de +3°C, potrivit cercetătorilor.