DISTRIBUIȚI
Greek Reporter

Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat joi că „nu se poate” vorbi despre o încetare a focului instituită în provincia siriană Idleb, contrazicând declaraţiile armatei ruse în acest sens, relatează France Presse, potrivit agerpres.

„Nu se poate spune pentru moment că o încetare a focului totală a fost obţinută” la Idleb (nord-vestul Siriei), a declarat Mevlut Cavusoglu.


Citeşte şi: Putin se implică în criza din R.Moldova şi anunţă pe cine susţine la Chişinău

Exprimându-se la o conferinţă de presă comună cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian, Cavusoglu a susţinut totuşi că Moscova şi Ankara depun „eforturi serioase şi sincere” pentru a ajunge la o încetare a focului.

Armata rusă a anunţat miercuri seară că un armistiţiu a fost încheiat între forţele guvernamentale şi rebeli la Idleb cu medierea Turciei, care sprijină anumite grupuri rebele în Siria, şi Rusia, care susţine regimul de la Damasc.

Cavusoglu a vorbit de asemenea despre soarta a trei soldaţi turci răniţi la Idleb, potrivit Ankarei, de tiruri ale regimului sirian.

„Dacă regimul continuă aceste atacuri, vom face ce trebuie”, a avertizat el, chemând Rusia şi Iranul, un alt susţinător al Damascului, să-şi asume „responsabilităţile”.

Ministrul francez Le Drian a subliniat că „prioritatea este de a restabili calmul şi liniştea la Idleb”.

Citeşte şi: SUA consolidează contingentul militar din Polonia

El a cerut de asemenea „regimului sirian şi celor care îl sprijină să oprească atacurile la întâmplare asupra civililor la Idleb”.

În ultimele săptămâni, provincia Idleb a fost ţinta bombardamentelor aproape zilnice ale regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi aliatului său rus.

Aceste violenţe într-o regiune unde trăiesc aproximativ trei milioane de persoane au făcut 360 de morţi în rândul civililor de la sfârşitul lunii aprilie, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG cu sediul la Londra.