DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a declarat marţi că apelurile la încetarea focului în Nagorno-Karabah sunt rezonabile, dar trebuie să includă retragerea armeană din ţinuturile azere, făcând de asemenea referire la negocieri lărgite ce ar include Ankara, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Vorbind la o conferinţă de presă cu omologul său suedez Ann Linde la Ankara, Cavusoglu a spus că o reuniune ce i-ar include pe toţi cei 11 membri ai grupului de la Minsk – format pentru a media conflictul şi condus de Rusia, Statele Unite şi Franţa – ar ajuta.


Citește și : TOȚI norvegienii vor fi vaccinați GRATUIT împotriva coronavirusului

„Considerăm rezonabile apelurile internaţionale pentru încetarea focului. Dar nu putem vedea dorinţa comunităţii internaţionale de a rezolva această problemă dacă nu există de asemenea un apel pentru ca Armenia să se retragă din teritoriile azere”, a declarat Cavusoglu.

Armenia şi Azerbaidjanul s-au acuzat reciproc că au violat o încetare a focului umanitară convenită acum trei zile asupra regiunii Nagorno-Karabah, atrăgând avertismente din partea grupurilor internaţionale cu privire la o criză.

Mai multe puteri mondiale au cerut încetarea imediată a luptelor soldate cu victime. Dar Turcia, care nu face parte din mediere, a susţinut cu fermitate Azerbaidjanul şi a repetat apelurile pentru retragerea armeană din regiune.

Citește și : Bashar Al-Assad vorbește despre incendiile din Siria: ‘O catastrofă naţională’

Turcia este unul dintre cei 11 membri ai Grupului de la Minsk. Cavusoglu a spus că i-a prezentat oferta de discuţii lui Linde, deoarece Suedia va prelua preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), din care face parte Grupul de la Minsk.

„Ar fi benefic pentru noi să organizăm o întâlnire a Grupului de la Minsk”, a spus el. „Copreşedinţii de la Minsk (Rusia, Statele Unite, Franţa) ar trebui de asemenea să raporteze Grupului de la Minsk şi trebuie deja luate măsuri”, a adăugat el.