DISTRIBUIȚI

Turcia şi Grecia au reluat luni convorbirile menite să abordeze disputele maritime de lungă durată, după o întrerupere de cinci ani şi luni de tensiuni în Mediterana de Est, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Turcia a anunţat că vrea „să rezolve problemele” cu Grecia privind explorarea zăcămintelor de hidrocarburi în Mediterana de Est, la finalul discuţiilor pentru dezamorsarea crizei.


Citește și : O furtună puternică A MĂTURAT coasta de sud-est a Africii! 12 oameni au murit!

Cele două state vecine membre NATO sunt în dispută din cauza unor zone revendicate din Mediterana şi a drepturilor aferente la resursele energetice, dar şi a spaţiului aerian şi a statutului anumitor insule din Marea Egee. Cele două părţi au realizat puţine progrese în cele 60 de runde de discuţii din 2002 şi până în 2016.

Planurile pentru reluarea convorbirilor au eşuat anul trecut din cauza trimiterii, de către Turcia, a unei nave de cercetare seismică în apele disputate şi a dezacordurilor privind ce subiecte ar trebui abordate. Nava a revenit în port în Turcia anul trecut.

Ankara şi Atena au convenit în această lună să reia convorbirile la Istanbul, într-un test pentru speranţele Turciei de a-şi ameliora relaţiile cu UE, care a susţinut statul membru Grecia în dispută şi a ameninţat Turcia cu sancţiuni.

În contextul în care convorbirile s-au reluat, ministrul francez al apărării, Florence Parly, a declarat că Franţa va prezenta propuneri Greciei pentru reînnoirea flotei sale de fregate şi că a semnat un contract de 2,5 miliarde de euro pentru achiziţionarea a 18 avioane de luptă Rafale.

„Sub puternicul leadership al preşedintelui nostru, soluţia la toate problemele, inclusiv cea din Marea Egee, este posibilă şi voinţa noastră de a realiza acest lucru este puternică”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, care a luat parte la convorbirile de luni.

„Pacea şi stabilitatea regională sunt în interesul tuturor”, a mai postat el pe Twitter, la finalul discuţiilor.

Discuţiile exploratorii sunt menite la identificarea unui teren comun în chestiunile disputate care să permită negocieri oficiale. Însă, în pofida faptului că au fost de acord să reia discuţiile, Ankara şi Atena nu au părut să fie de acord asupra subiectelor ce urmau să fie abordate luni.

Atena a anunţat că va discuta numai despre demarcarea zonelor economice exclusive şi a platformei continentale în Marea Egee şi Mediterana de Est şi nu chestiuni legate de „suveranitatea naţională”, în timp ce Ankara a precizat că vrea ca toate chestiunile, inclusiv spaţiul aerian şi insulele din Marea Egee, să fie discutate.

Citește și : Moderna AMÂNĂ un transport de vaccin în Polonia

Purtătorul de cuvânt al guvernului grec Christos Tarantilis a declarat luni că Grecia „participă la discuţii cu bună credinţă şi aşteaptă ca şi Turcia să facă la fel”, reiterând poziţia Greciei că aceste convorbiri sunt neoficiale şi axate numai pe zonele maritime.

Agenda discuţiilor de luni, care au durat peste trei ore, nu a fost dezvăluită. O altă rundă de discuţii este aşteptată să aibă loc la Atena, a declarat o sursă diplomatică din Grecia pentru Reuters, fără a furniza alte detalii. Informaţia a fost confirmată pentru France Presse de surse diplomatice turce, care nu au avansat nici ele o dată.