DISTRIBUIȚI
Reuters UK
Demonstrators hold posters with picture of Saudi journalist Jamal Khashoggi outside the Saudi Arabia consulate in Istanbul, Turkey October 25, 2018. REUTERS/Osman Orsal

Procurorii turci au pregătit noi acuzaţii împotriva a şase oficialităţi saudite în legătură cu asasinarea în 2018 a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi la Istanbul, au anunţat luni canalul de televiziune NTV şi alte media turce, potrivit Reuters și agerpres.

Relatările nu specifică acuzaţiile şi nici nu menţionează dacă cei şase suspecţi se află printre persoanele care sunt judecate în contumacie, la Istanbul, pentru uciderea lui Khashoggi.


Citește și: India SARE de 6 milioane de cazuri de coronavirus

În urmă cu trei săptămâni, un tribunal din Arabia Saudită a emis un verdict final în cazul asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, condamnând opt persoane la pedepse între şapte şi 20 de ani de închisoare. Cinci persoane au primit condamnări de 20 de ani de închisoare, o persoană a fost condamnată la zece ani de închisoare, iar doi oameni au primit pedepse de câte şapte ani.

Colaborator al publicaţiei The Washington Post şi critic al regimului saudit după ce mai întâi a fost apropiat de acesta, Jamal Khashoggi a fost asasinat şi corpul său tăiat în bucăţi în octombrie 2018 în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, unde s-a deplasat pentru a ridica un document.

El avea 59 de ani la momentul morţii sale şi rămăşiţele sale nu au fost găsite niciodată.

Citește și: Donald Trump a plătit doar 750 de dolari impozite federale în anul alegerii sale. Reacția președintelui american vine imediat: ‘Fake news’!

Această crimă a aruncat Arabia Saudită într-una dintre cele mai grave crize diplomatice şi a pătat imaginea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, desemnat de responsabili turci şi americani drept cel care a ordonat asasinatul. După ce iniţial a negat asasinatul, iar apoi a avansat mai multe versiuni ale faptelor, Riadul a recunoscut în cele din urmă că acesta a fost comis de agenţi saudiţi care ar fi acţionat singuri şi fără a primi ordine din partea conducătorilor.

Justiţia turcă a început în iulie să judece în contumacie 20 de saudiţi, între care doi apropiaţi ai prinţului moştenitor, fostul consilier Saud al-Qahtani şi fostul număr doi al serviciului de informaţii, gen. Ahmed al-Assiri, identificaţi drept cei care au ordonat asasinatul.