DISTRIBUIȚI
Middle East Eye

Turcia a respins vineri acuzaţiile privind încălcarea drepturilor omului în nordul Siriei, prezentate într-un raport al Comisiei de anchetă a ONU, informează Reuters, potrivit agerpres.

„Respingem categoric acuzaţiile nefondate de încălcări ale drepturilor omului susţinute împotriva opoziţiei siriene … şi referitoare la ţara noastră în legătură cu acestea”, a ripostat ministerul de externe de la Ankara.


Citește și : Zonă de carantină amenajată în Iordania pentru animalele infectate cu COVID-19

Marţi, într-un raport care acoperă prima jumătate a anului 2020, comisia de anchetă a ONU pentru crime de război opinează că Turcia ar trebui să îi controleze pe rebelii sirieni din nordul Siriei, pe care îi susţine, care se pare că au săvârşi răpiri, torturi şi au jefuit civili.

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului Michelle Bachelet a declarat că situaţia drepturilor omului în unele părţi din nordul Siriei este sumbră şi a solicitat Turciei să se asigure că încălcările comise de grupările pe care le controlează vor înceta.

„Îndemn Turcia să lanseze imediat o anchetă imparţială, transparentă şi independentă asupra incidentelor pe care le-am verificat”, a mai spus Bachelet.

Ankara a respins, de asemenea, şi această critică, apreciind că este neîntemeiată.

Citește și : Frontierele SUA cu Mexic şi Canada rămâne închise până la 21 octombrie

Turcia îi susţine pe rebelii care încearcă să-l înlăture de la putere pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, care este susţinut de Rusia şi Iran.

În ultimii ani, Turcia a preluat controlul asupra unor oraşe de la frontiera, realizând incursiuni peste graniţă pentru a-i respinge pe luptătorii kurzi sirieni YPG, pe care Ankara îi consideră terorişti.