DISTRIBUIȚI
Quatro Strategies & Consulting, LLc

Rata de participare la scrutinul prezidenţial din Turcia de duminică a fost de 86,82%, în timp ce rata de participare la alegerile legislative a fost de 87%, a transmis postul de stat TRT, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit rezultatelor parţiale preliminare, preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi formaţiunea sa, Partidul Dreptate şi Justiţie (AKP) se află în frunte, cu 57,02% după numărarea a 40% din voturi şi respectiv 49,3%, după numărarea a 20,4% din voturi.


Citește și : Protest la Chişinău împotriva deciziei de invalidare a alegerilor din capitala Republicii Moldova

Principalul contracandidat al lui Erdogan, Muharrem Ince, de la cel mai important partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat), s-a clasat pe locul doi, cu 28,3% din voturi.

Potrivit dpa, rezultatele s-ar putea schimba în mod dramatic, dat fiind procentul mic de voturi numărate. La referendumul constituţional din aprilie, tabăra lui Erdogan era creditată iniţial cu 62,6% din voturi după numărarea unui sfert din buletinele de vot, însă potrivit rezultatelor finale el a obţinut doar 51,5%.

Citește și : Turcia: Secţiile de vot s-au închis pentru alegerile prezidenţiale şi legislative anticipate