DISTRIBUIȚI
Hürriyet Daily News

Autorităţile municipale din capitala turcă, Ankara, au redenumit strada pe care se află sediul ambasadei SUA în ‘Malcolm X’, după numele preotului musulman american de culoare, informează duminică agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

Decizia coincide cu o perioadă de tensiuni în relaţiile turco-americane – atenuate puţin săptămâna aceasta după eliberarea pastorului american Andrew Brunson – şi survine altor redenumiri ale unor străzi din Ankara cărora li s-au dat nume cu conotaţie politică. Astfel, în februarie, o altă stradă din apropierea ambasadei americane a primit numele ‘Ramura de Măslin’, la fel cum este denumită şi una dintre operaţiunile militare desfăşurate de armata turcă în Siria.


Citește și : Riadul ameninţă Washingtonul cu represalii în eventualitatea unor sancţiuni pentru cazul Khashoggi

Activistul radical american pentru drepturile omului, Malcolm X, rămâne o figură controversată în istoria Statelor Unite şi noua decizie a Turciei riscă să fie primită negativ de criticii care afirmă că acest activist a alimentat rasismul şi sentimentele anti-americane.

‘Strada a primit numele politicianului musulman american şi apărător al drepturilor omului Malcolm X, despre care preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că ‘îi vom face numele să dăinuiască la Ankara”, menţionează într-un comunicat municipalitatea capitalei turce. Erdogan s-a întâlnit luna trecută la New York cu fiicele lui Malcolm X.

Citește și : China caută o „soluţie constructivă” pentru a evita un război comercial cu SUA (guvernator)