DISTRIBUIȚI
Anadolu

Turcia l-a criticat vehement luni pe liderul Ciprului de Nord, Mustafa Akinci, după ce acesta şi-a exprimat săptămâna trecută îngrijorarea în legătură cu o dependenţă tot mai mare faţă de Ankara, ce ar putea duce la o „anexare îngrozitoare”, informează AFP, scrie agerpres.

Cipru este divizat după invadarea, în 1974, a părţii nordice a insulei de către armata Turciei, ca reacţie la o lovitură de stat menită să unească această ţară cu Grecia.


Citește și : Charles Michel: Uniunea Europeană şi Africa trebuie să intensifice relaţiile pentru a privi împreună spre viitor

Astăzi, nordul insulei este controlat de autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Ankara, în timp ce restul teritoriului formează Republica Cipru, membră a Uniunii Europene (UE).

Într-un interviu publicat joi în cotidianului britanic The Guardian, Akinci a estimat că reunificarea insulei într-un stat federal este „singura soluţie viabilă”, adăugând că ipoteza unei anexări a RTCN de către Ankara este „îngrozitoare”.

„Nu aş vrea să fiu un al doilea Tayfur Sokmen”, a mai spus el, cu referire la primul şi unicul preşedinte al efemerei Republici Hatay, anexată de Turcia în 1939 după separarea ei de Siria sub mandat francez.

Comentariile lui Akinci au suscitat furia guvernului turc. „Nu am lucrat niciodată cu un responsabil politic atât de puţin cinstit precum Akinci”, şi-a exprimat furia, luni, şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu. „El instrumentalizează Turcia în scopuri electorale”, a adăugat el în timpul unei conferinţe de presă la Ankara.

Sâmbătă, preşedinţia turcă a denunţat deja afirmaţiile lui Akinci, estimând că „poporul turc îi va da o lecţie” în timpul alegerilor prezidenţiale prevăzute să aibă loc la sfârşitul lui aprilie în Ciprul de Nord.

Negocierile intercipriote sunt suspendate după eşuarea în 2017 a unei runde de negocieri sub egida Naţiunilor Unite.

Citește și : 135 de persoane, diagnosticate cu noul coronavirus pe vasul de croazieră Diamond Princess

Ciprul de Nord este economic şi diplomatic dependent de „marele frate” turc.

În octombrie, Akinci şi-a atras deja nemulţumirea Ankarei după ce a criticat o ofensivă a Turciei în nordul Siriei. „El a depăşit limitele”, a estimat la acea dată preşedintele Recep Tayyip Erdogan.