DISTRIBUIȚI
Al-Monitor

Procesul construirii de noi închisori în Turcia este în prezent în derulare, în contextul în care guvernul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan încearcă să dezvolte infrastructura penitenciară pentru a face faţă numărului tot mai mare de persoane arestate în cadrul campaniei de reprimare după tentativa de lovitură de stat de anul trecut, relatează DPA.

Ministrul turc al justiţiei, Abdulhamit Gul, a confirmat miercuri acest proces de construcţie, la o zi după ce cotidianul Hurriyet l-a citat pe subsecretarul de stat din Ministerul Justiţiei, Kenan Ipek, spunând că sunt în construcţie peste 50 de închisori, fiecare cu o capacitate de 1.000 de locuri.


Abdulhamit Gul a confirmat că aceste eforturi de construcţie vor dura mult timp, deoarece noile centre de detenţie vor fi ‘închisori de maximă securitate’, a relatat agenţia naţională de presă Anadolu.

Ministrul a refuzat să facă vreun comentariu privind numărul închisorilor aflate în proces de construcţie sau localizarea lor.

În cadrul stării de urgenţă, care a intrat în vigoare după tentativa de puci a unei facţiuni a armatei în luna iulie a anului trecut, peste 50.000 de persoane au fost trimise la închisoare.

În afara celor 50.000 de arestări legate de lovitura de stat eşuată, numărul deţinuţilor a crescut şi în urma amplelor arestări în rândul activiştilor kurzi, deseori acuzaţi de legături cu terorismul.