DISTRIBUIȚI
Middle East Eye

Turcia a informat miercuri Consiliul de Securitate al ONU că operaţiunea sa militară din nordul Siriei va fi „proporţionată, măsurată şi responsabilă”, înaintea reuniunii cu uşile închise în care cei 15 membri ai forului vor discuta ofensiva declanşată de Ankara, transmite joi Reuters, potrivit agerpres.

Consiliul de Securitate se va reuni joi pentru a discuta despre situaţia din Siria la cererea Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Belgiei şi Poloniei.


Citește și : Reacţii internaționale la ofensiva Turciei în nordul Siriei

„Aşa cum a fost cazul acţiunile sale anterioare de combatere a terorismului, răspunsul Turciei va fi proporţionat, măsurat şi responsabil”, a scris ambasadorul Turciei pe lângă ONU, Feridun Sinirlioglu, într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate.

„Operaţiunea va avea drept ţinte doar terorişti, ascunzătorile, adăposturile, amplasamentele, armele, vehiculele şi echipamentele acestora”, a dat asigurări diplomatul turc. „Sunt luate toate precauţiile pentru a se evita pagubele colaterale în rândul populaţiei civile”.

Turcia şi-a justificat intervenţia armată în ţara vecină invocând articolul 51 din Carta ONU, care menţionează dreptul individual sau colectiv la autoapărare în cazul unui atac armat.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres este „foarte îngrijorat” de evoluţiile din nord-estul Siriei, iar „orice operaţiune militară trebuie să respecte pe deplin Carta ONU şi dreptul internaţional umanitar”, a declarat purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Farhan Haq.

Citește și : Suspectul atacului antisemit asupra unei sinagogi din Halle a fost arestat

Guterres a făcut apel la protejarea civililor şi a infrastructurile civile. Haq a menţionat, de asemenea, că secretarul general al ONU „crede că nu există o soluţie militară pentru conflictul din Siria”.