DISTRIBUIȚI
Stockholm Center for Freedom

Unsprezece activişti pentru drepturile omului acuzaţi de terorism urmează să fie judecaţi în Turcia începând de miercuri, într-un caz ce a provocat amplă îngrijorare în Occident şi a devenit un punct critic în relaţiile tensionate ale Ankarei cu Europa, informează Reuters.

Activiştii, printre care directoarea filialei locale Amnesty International, precum şi un german şi un suedez, sunt pasibili de până la 15 ani de închisoare, în baza unor acuzaţii ce includ aderare şi ajutor acordat unei „organizaţii teroriste armate”.


Activiştii au fost reţinuţi în iulie după ce au participat la un atelier de lucru privind securitatea digitală desfăşurat pe o insulă din apropierea oraşului Istanbul. Cazul a amplificat îngrijorările că Turcia alunecă rapid spre autoritarism sub preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

După o lovitură de stat eşuată anul trecut, autorităţile au trimis la închisoare în aşteptarea procesului peste 50.000 de persoane şi au concediat sau suspendat circa 150.000. Aliaţii occidentali se tem că Erdogan se foloseşte de puci ca un pretext pentru a elimina adversarii şi disidenţa.

Primele audieri urmează să înceapă la ora locală 10:00 (7:00 GMT). Printre cei arestaţi se numără directoarea Amnesty International Turcia, Idil Eser, cetăţeanul german Peter Frank Steudtner şi cetăţeanul suedez Ali Gharavi.